BBC Russian

I Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie

20.5.2009

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 124/21

DIRECTIVA 2009/39/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 6 mai 2009

privind produsele alimentare cu destinație nutrițională specială

(reformare)

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

Directiva 89/398/CEE a Consiliului din 3 mai 1989 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind produsele alimentare destinate unei alimentații speciale (3) a fost modificată în mod substanțial de mai multe ori (4). Deoarece noi modificări sunt aduse respectivei directive, ar trebui, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea acesteia.

(2)	Diferențele dintre legislațiile naționale privind produsele alimentare cu destinație nutrițională specială împiedică libera circulație a acestora, favorizează condițiile unei concurențe neloiale, având astfel un impact direct asupra funcționării pieței interne.

(3)	Apropierea legislațiilor statelor membre presupune elaborarea unei definiții comune, determinarea măsurilor care să asigure protecția consumatorului împotriva fraudei legate de natura acestor produse, precum și adoptarea unor norme cărora trebuie să se supună etichetarea produselor în cauză.

(4)

Produsele prevăzute de prezenta directivă sunt produsele alimentare ale căror compoziție și preparare trebuie special concepute pentru a respecta nevoile nutriționale speciale ale persoanelor cărora le sunt cu preponderență destinate. Totuși, se poate ivi necesitatea acordării unor derogări de la dispozițiile generale sau speciale aplicabile produselor alimentare, în scopul atingerii obiectivului nutrițional specific.

(5)

Deși un control eficient al produselor alimentare cu destinație nutrițională specială pentru care au fost adoptate dispoziții speciale poate fi efectuat pe baza unor norme generale care reglementează controlul tuturor produselor alimentare, nu este întotdeauna cazul produselor pentru care nu există astfel de dispoziții speciale.

(6)

În cazul din urmă, mijloacele uzuale disponibile organelor de control pot, în anumite situații, să nu permită verificarea proprietăților nutritive reale ale produsului alimentar în cauză. Astfel, este necesar ca în anumite situații persoana responsabilă de introducerea produsului pe piață să sprijine organul de control în desfășurarea activităților sale.

(7)	Dispozițiile speciale aplicabile anumitor grupe de produse alimentare ar trebui să fie stabilite prin directive speciale.

(8)

Ar trebui stabilită o procedură care să permită introducerea pe piață, cu titlu temporar, a produselor alimentare obținute în urma unor inovații tehnologice, astfel încât să se poată obține beneficii ca urmare a rezultatelor cercetării industriale, până la modificarea directivei speciale în cauză. Cu toate acestea, din motive de protecție a sănătății consumatorului, autorizația de introducere pe piață trebuie acordată doar după consultarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară.

(9)

Deoarece nu este clar dacă există rațiuni suficiente care să justifice adoptarea de dispoziții speciale pentru grupul de alimente destinate persoanelor care suferă de tulburări ale metabolismului glucidic (diabeticii), Comisia ar trebui să poată adopta sau să poată propune dispozițiile relevante într-un stadiu ulterior, după consultarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară.

(10)	Este încă posibilă armonizarea, la nivel comunitar, a normelor aplicabile altor grupe de produse alimentare cu destinație nutrițională specială, în interesul protecției consumatorului și a liberei circulații a acestor produse alimentare.

(11)	Elaborarea unor directive speciale de punere în aplicare a principiilor de bază ale normelor comunitare, precum și modificările acestora reprezintă măsuri de executare cu caracter tehnic. Comisia ar trebui să fie împuternicită să le adopte în vederea simplificării și a accelerării procedurii.

(12)	Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (5).

(13)

Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să adopte anumite directive speciale, o listă de substanțe cu scopuri nutriționale specifice și de alte substanțe care pot fi adăugate produselor alimentare cu destinație nutrițională specială, împreună cu criteriile de puritate aplicabile și, după caz, cu menționarea condițiilor în care acestea trebuie utilizate, dispoziții care să permită indicarea pe produsele alimentare destinate consumului normal că acestea sunt adecvate unei alimentații speciale, dispoziții speciale privind alimentele pentru persoanele care suferă de tulburări ale metabolismului glucidic (diabeticii), normele de utilizare a termenilor privind reducerea sau absența conținutului de sodiu sau de sare sau absența glutenului, care pot fi utilizați pentru descrierea produselor, precum și condițiile în care prin etichetare, prezentare și publicitate se poate face referire la un regim alimentar sau la o categorie de persoane. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elementele neesențiale ale prezentei directive, printre altele prin completarea acesteia cu noi elemente neesențiale, acestea trebuie să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

(14)

Atunci când, din motive imperative de urgență, termenele care se aplică în mod normal în cadrul procedurii de reglementare cu control nu pot fi respectate, Comisia ar trebui să poată aplica procedura de urgență prevăzută la articolul 5a alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE pentru adoptarea și modificarea listei de substanțe cu scopuri nutriționale specifice, precum și a altor substanțe care pot fi adăugate produselor alimentare cu destinație nutrițională specială, împreună cu criteriile de puritate aplicabile și, după caz, cu menționarea condițiilor în care acestea trebuie utilizate, precum și pentru adoptarea unor modificări ale prezentei directive sau ale unor directive speciale atunci când este dovedit că un produs alimentar cu destinație nutrițională specială pune în pericol sănătatea umană, deși respectă directiva specială relevantă.

(15)	Noile elemente introduse în prezenta directivă se referă numai la procedura comitetului. Prin urmare, acestea nu trebuie să fie transpuse de către statele membre.

(16)	Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern și de aplicare a directivelor menționate în anexa II partea B,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1) Prezenta directivă se referă la produsele alimentare cu destinație nutrițională specială.

(2) Produsele alimentare cu destinație nutrițională specială sunt produse alimentare care, datorită compoziției lor speciale sau a procesului de fabricație, se pot distinge ușor de produsele alimentare destinate consumului normal, care sunt corespunzătoare obiectivului nutrițional indicat și comercializate astfel încât să indice că răspund acestui obiectiv.

(3) O alimentație specială trebuie să răspundă cerințelor nutriționale speciale:

(a)	ale anumitor categorii de persoane ale căror procese digestive sau metabolice sunt perturbate; sau

(b)	ale anumitor categorii de persoane care sunt într-o stare fiziologică specială și care, din acest motiv, pot obține beneficii speciale din consumul controlat al anumitor substanțe din aceste alimente; sau

(c)	ale sugarilor sau copiilor de vârstă mică, în stare bună de sănătate.

Articolul 2

(1) Produsele menționate la articolul 1 alineatul (3) literele (a) și (b) pot fi caracterizate prin calificativele „dietetice” sau „pentru regim”.

(2) La etichetarea, prezentarea și publicitatea produselor alimentare destinate consumului normal se interzic următoarele:

(a)	utilizarea calificativelor „dietetice” sau „pentru regim”, singure sau împreună cu alți termeni, pentru desemnarea acelor produse alimentare;

(b)	orice altă indicație sau prezentare care ar putea da impresia că este vorba despre unul dintre produsele definite la articolul 1.

Cu toate acestea, potrivit dispozițiilor care trebuie adoptate de către Comisie, este admis ca produsele alimentare destinate consumului normal care sunt adecvate și unei alimentații speciale să indice acest lucru.

Astfel de dispoziții pot stabili normele prin care se face această mențiune.

Măsurile menționate la paragraful al doilea, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia cu noi elemente, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 15 alineatul (3).

Articolul 3

(1) Natura sau compoziția produselor menționate în articolul 1 trebuie să fie astfel încât aceste produse să fie adecvate utilizării nutriționale speciale căreia îi sunt destinate.

(2) Produsele menționate la articolul 1 trebuie, de asemenea, să respecte toate dispozițiile obligatorii aplicabile produsului alimentar destinat consumului normal, cu excepția modificărilor aduse acestor produse pentru a se asigura conformitatea acestora cu definițiile prevăzute la articolul 1.

Articolul 4

(1) Dispozițiile speciale aplicabile grupelor de produse alimentare cu destinație nutrițională specială menționate în anexa I trebuie stabilite prin directive speciale.

Aceste directive speciale pot trata, în special:

(a)	cerințele de bază privind natura sau compoziția acestor produse;

(b)	prevederile privind calitatea materiilor prime;

(c)	cerințele legate de igienă;

(d)	modificările permise în sensul articolului 3 alineatul (2);

(e)	o listă de aditivi;

(f)	prevederile privind etichetarea, prezentarea și publicitatea;

(g)	metodele de prelevare a probelor și metodele de analiză necesare pentru verificarea conformității cu dispozițiile din directivele speciale.

Aceste directive speciale se adoptă:

—	în cazul prevăzut la litera (e), în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 95 din tratat;

—	în cazurile prevăzute la celelalte litere, de către Comisie. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia cu noi elemente, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 15 alineatul (3).

Dispozițiile care pot avea efecte asupra sănătății publice se adoptă după consultarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară.

(2) Pentru a permite introducerea rapidă pe piață a produselor alimentare cu destinație nutrițională specială rezultate în urma progresului științific și tehnic, după consultarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, Comisia poate autoriza pentru o perioadă de doi ani introducerea pe piață a produselor alimentare care nu respectă normele de compoziție prevăzute de directivele speciale pentru grupele de produse alimentare cu destinație nutrițională specială menționate în anexa I. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia cu noi elemente, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 15 alineatul (3).

Dacă este necesar, Comisia poate adăuga în decizia de autorizare și norme de etichetare referitoare la modificarea de compoziție.

(3) Comisia adoptă o listă de substanțe cu scopuri nutriționale specifice, precum vitaminele, sărurile minerale, aminoacizii și de alte substanțe care pot fi adăugate produselor alimentare cu destinație nutrițională specială, împreună cu criteriile de puritate aplicabile și, după caz, cu menționarea condițiilor în care acestea trebuie utilizate.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia cu noi elemente, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 15 alineatul (3).

Din motive imperative de urgență, Comisia poate să utilizeze procedura de urgență menționată la articolul 15 alineatul (4).

Articolul 5

Comisia adoptă modalitățile de utilizare a termenilor privind reducerea sau absența conținutului de sodiu sau sare (clorură de sodiu, sare de masă) sau absența glutenului, care pot fi utilizați pentru descrierea produselor menționate la articolul 1.

Articolul 6

Înainte de 8 iulie 2002, după consultarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind necesitatea unor dispoziții speciale privind alimentele pentru persoanele care suferă de tulburări ale metabolismului glucidic (diabeticii).

În lumina concluziilor respectivului raport, Comisia:

(a)	elaborează dispoziții speciale pertinente; sau

(b)	prezintă, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 95 din tratat, toate propunerile adecvate pentru modificarea prezentei directive.

Măsurile menționate la litera (a), destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 15 alineatul (3).

Articolul 7

Comisia poate adopta condițiile în care prin etichetare, prezentare și publicitate se poate face referire la un regim alimentar sau la o categorie de persoane căreia îi este destinat unul dintre produsele menționate la articolul 1.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 15 alineatul (3).

Articolul 8

(1) Etichetarea și metodele de etichetare utilizate, prezentarea și publicitatea produselor menționate la articolul 1 nu atribuie acestor produse proprietăți legate de prevenirea, tratamentul sau vindecarea bolilor umane și nu trebuie să implice existența acestor proprietăți.

Pentru situații excepționale și clar definite se pot acorda derogări de la primul paragraf. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 15 alineatul (3). Derogările în cauză pot fi menținute până la finalizarea procedurii.

(2) Alineatul (1) nu împiedică difuzarea oricărei informații sau recomandări utile destinate în exclusivitate persoanelor cu calificare în medicină, nutriție sau farmacie.

Articolul 9

(1) Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora (6), se aplică produselor menționate la articolul 1 din prezenta directivă, în condițiile prevăzute la alineatele (2), (3) și (4) din prezentul articol.

(2) Denumirea sub care este vândut produsul trebuie însoțită de o indicare a proprietăților sale nutriționale speciale. Cu toate acestea, în cazul produselor menționate la articolul 1 alineatul (3) litera (c), aceasta trebuie înlocuită cu o indicare a scopului căruia îi sunt destinate aceste produse.

(3) Etichetarea produselor pentru care nu s-a adoptat nici o directivă specială în conformitate cu articolul 4 trebuie să includă și:

(a)	elementele specifice ale compoziției calitative și cantitative sau procesul specific de fabricație care conferă produsului caracteristicile sale nutriționale speciale;

(b)	valoarea energetică disponibilă exprimată în kJ și/sau kcal și conținutul de hidrați de carbon, proteine, și grăsimi per 100 g sau 100 ml de produs comercializat și raportat la cantitatea propusă pentru consum, dacă produsul este astfel prezentat.

Cu toate acestea, în cazul în care valoarea energetică este mai mică de 50 kj (12 kcal) per 100 g sau 100 ml de produs comercializat, respectivele mențiuni pot fi înlocuite fie prin expresiile „valoare energetică mai mică de 50 kj (12 kcal) per 100 g” sau „valoarea energetică mai mică de 50 kj (12 kcal) per 100 ml”.

(4) Respectiva directivă stabilește cerințele specifice privind etichetarea produselor pentru care a fost adoptată o directivă specială.

Articolul 10

(1) Produsele menționate la articolul 1 pot fi introduse pe piață doar în formă preambalată, iar ambalajul trebuie să acopere complet produsele respective.

(2) Statele membre pot acorda derogări de la alineatul (1) în scopul comercializării cu amănuntul cu condiția ca, în momentul punerii sale în vânzare, produsul să fie însoțit de mențiunile prevăzute la articolul 9.

Articolul 11

(1) Pentru a se permite controlul oficial eficient al produselor alimentare cu destinație nutrițională specială, care nu aparțin nici unei grupe dintre cele menționate în anexa I, se aplică următoarele dispoziții speciale:

(a)

în cazul primei introduceri pe piață a unuia dintre produsele menționate anterior, producătorul sau importatorul, în cazul în care produsul este fabricat într-o țară terță, trebuie să informeze autoritatea competentă a statului membru în care această introducere pe piață se produce, prin depunerea unui model de etichetă utilizată pentru acest produs;

(b)	în cazul introducerii pe piață ulterioare a aceluiași produs într-un alt stat membru, producătorul sau, după caz, importatorul trebuie să furnizeze autorităților competente din statul membru în cauză aceeași informație, împreună cu indicarea autorității destinatare a primei notificări;

(c)

dacă este necesar, autoritatea competentă poate fi împuternicită să solicite producătorului sau, după caz, importatorului prezentarea lucrărilor științifice și a datelor care dovedesc conformitatea produsului cu articolul 1 alineatele (2) și (3), împreună cu informațiile prevăzute la articolul 9 alineatul (3) litera (a). În măsura în care aceste lucrări sunt deja incluse într-o publicație ușor accesibilă, o simplă trimitere la această publicație este suficientă.

(2) Comisiei îi este comunicată de către statele membre identitatea autorităților competente în sensul alineatului (1) și orice alte informații utile cu privire la acestea.

Comisia publică aceste informații în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(3) Pentru punerea în aplicare a alineatului (2) se pot adopta norme de aplicare în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 15 alineatul (2).

(4) La fiecare trei ani și pentru prima dată înainte de 8 iulie 2002 Comisia trimite Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a prezentului articol.

Articolul 12

(1) Statele membre nu pot interzice sau limita, din motive legate de compoziție, specificații de fabricație, prezentare sau etichetare, comercializarea produselor menționate la articolul 1 care respectă prezenta directivă și, după caz, directivele adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei directive.

(2) Alineatul (1) nu aduce atingere dispozițiilor de drept intern aplicabile în absența directivelor de punere în aplicare a prezentei directive.

Articolul 13

(1) În cazul în care un stat membru are motive întemeiate să considere că un produs alimentar cu destinație nutrițională specială care nu aparține nici uneia dintre grupele menționate în anexa I nu respectă articolul 1 alineatele (2) și (3) sau pune în pericol sănătatea umană, deși circulă liber în unul sau mai multe state membre, statul membru respectiv poate suspenda temporar sau limita comercializarea produsului în cauză pe teritoriul său. Statul membru în cauză trebuie să informeze de îndată Comisia și celelalte state membre cu privire la aceasta și să își motiveze decizia.

(2) Comisia examinează cât mai repede posibil motivele invocate de statul membru în cauză și consultă statele membre în cadrul comitetului menționat la articolul 15 alineatul (1), apoi își dă fără întârziere avizul și adoptă măsurile corespunzătoare.

(3) În cazul în care consideră că măsura de drept intern trebuie abrogată sau modificată, Comisia adoptă măsurile corespunzătoare în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 15 alineatul (2).

Articolul 14

(1) În cazul în care un stat membru, ca rezultat al primirii unor informații noi sau al reevaluării informațiilor existente efectuate din momentul adoptării uneia dintre directivele speciale, are motive întemeiate să considere că un produs alimentar cu destinație nutrițională specială pune în pericol sănătatea umană, deși respectă directiva specială relevantă, statul membru în cauză poate suspenda sau limita temporar aplicarea prevederilor în cauză pe teritoriul său. Acesta informează de îndată celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta și își motivează decizia.

(2) Comisia examinează cât mai repede motivele invocate de statul membru în cauză și consultă statele membre în cadrul comitetului menționat la articolul 15 alineatul (1), apoi își dă fără întârziere avizul și adoptă măsurile corespunzătoare.

(3) În cazul în care Comisia consideră că este necesar să se modifice prezenta directivă sau directivele speciale, în scopul remedierii dificultăților menționate la alineatul (1) și protejării sănătății umane, aceasta adoptă respectivele modificări.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 15 alineatul (3). Din motive imperative de urgență, Comisia poate să utilizeze procedura de urgență menționată la articolul 15 alineatul (4).

Statul membru care a adoptat măsuri de salvgardare le poate menține în acest caz până la adoptarea modificărilor respective.

Articolul 15

(1) Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, înființat în temeiul articolului 58 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (7).

(2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

Termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

(3) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

(4) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat se aplică articolul 5a alineatele (1), (2), (4) și (6) și articolul (7) din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

Articolul 16

Directiva 89/398/CEE, astfel cum a fost modificată prin actele menționate în anexa II partea A, se abrogă, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în dreptul intern și de aplicare a directivelor menționate în anexa II partea B.

Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa III.

Articolul 17

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 18

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Strasbourg, 6 mai 2009.

Pentru Parlamentul European

Președintele

H.-G. PÖTTERING

Pentru Consiliu

Președintele

J. KOHOUT

(1) JO C 211, 19.8.2008, p. 44.

(2) Avizul Parlamentului European din 23 septembrie 2008 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 30 martie 2009.

(3) JO L 186, 30.6.1989, p. 27.

(4) A se vedea anexa II partea A.

(5) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(6) JO L 109, 6.5.2000, p. 29.

(7) Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO L 31, 1.2.2002, p. 1).

ANEXA I

Grupele de alimente cu destinație nutrițională specială, pentru care se vor stabili anumite dispoziții prin directive speciale (1):

1.	preparatele pentru sugari și preparatele de continuare;

2.	produsele alimentare pe bază de cereale și alimentele pentru copii destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică;

3.	alimentele destinate utilizării în dietele hipocalorice pentru scăderea în greutate;

4.	alimentele dietetice destinate unor scopuri medicale speciale;

5.	alimentele adaptate pentru un consum muscular intens, în special destinate sportivilor.

Grupele de produse alimentare cu destinație nutrițională specială pentru care vor fi stabilite anumite dispoziții printr-o directivă specială (1), în funcție de rezultatul procedurii prevăzute la articolul 6:

Alimente destinate persoanelor care suferă de tulburări ale metabolismului glucidic (diabeticii).

(1) Se înțelege că produsele care sunt deja comercializate pe piață în momentul adoptării unei directive speciale nu intră sub incidența respectivei directive.

ANEXA II

PARTEA A

Directiva abrogată și lista modificărilor ulterioare

(menționate la articolul 16)

Directiva 89/398/CEE a Consiliului (JO L 186, 30.6.1989, p. 27)
Directiva 96/84/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 48, 19.2.1997, p. 20)
Directiva 1999/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 172, 8.7.1999, p. 38)
Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1)	Anexa III, numai punctul 15

PARTEA B

Termene de transpunere în dreptul intern și de aplicare

(menționate la articolul 16)

Directiva	Termen de transpunere	Permiterea comercializării produselor conforme cu prezenta directivă	Interzicerea comercializării produselor care nu sunt conforme cu prezenta directivă
89/398/CEE	—	16 mai 1990 (1)	16 mai 1991 (1)
96/84/CE	30 septembrie 1997	—	—
1999/41/CE	8 iulie 2000	8 iulie 2000 (2)	8 ianuarie 2001 (2)

(1) În conformitate cu articolul 15 din Directiva 89/398/CEE:

„(1) Statele membre modifică actele cu putere de lege și actele administrative astfel încât:

—	să permită comerțul cu produse conforme prezentei directive până la 16 mai 1990;

—	să interzică comerțul cu produse neconforme prezentei directive începând cu 16 mai 1991.

Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Alineatul (1) nu aduce atingere dispozițiilor de drept intern care, în absența directivelor prevăzute la articolul 4, se aplică anumitor grupe de produse alimentare destinate unei alimentații speciale.”

(2) În conformitate cu articolul 2 din Directiva 1999/41/CE:

„Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 8 iulie 2000. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la acestea.

Aceste dispoziții se aplică astfel încât:

—	să permită comerțul cu produse conforme prezentei directive până la 8 iulie 2000;

—	să interzică comerțul cu produse neconforme prezentei directive până la 8 ianuarie 2001.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.”

ANEXA III

TABEL DE CORESPONDENȚĂ

Directiva 89/398/CEE	Prezenta directivă
Articolul 1 alineatul (1)	Articolul 1 alineatul (1)
Articolul 1 alineatul (2) litera (a)	Articolul 1alineatul (2)
Articolul 1 alineatul (2) litera (b)	Articolul 1 alineatul (3)
Articolul 1 alineatul (2) litera (b) punctele (i), (ii) și (iii)	Articolul 1 alineatul (3) literele (a), (b) și (c)
Articolul 2 alineatul (1)	Articolul 2 alineatul (1)
Articolul 2 alineatul (2)	Articolul 2 alineatul (2) primul paragraf
Articolul 2 alineatul (3)	Articolul 2 alineatul (2) al doilea și al treilea paragraf
—	Articolul 2 alineatul (2) al patrulea paragraf
Articolul 3	Articolul 3
Articolul 4 alineatul (1)	Articolul 4 alineatul (1)
Articolul 4 alineatul (1a)	Articolul 4 alineatul (2)
Articolul 4 alineatul (2)	Articolul 4 alineatul (3)
Articolul 4a	Articolul 5
Articolul 4b	Articolul 6
Articolul 5	Articolul 7
Articolul 6	Articolul 8
Articolul 7	Articolul 9
Articolul 8	Articolul 10
Articolul 9 cuvinte introductive	Articolul 11 alineatul (1) cuvinte introductive
Articolul 9 punctele 1, 2 și 3	Articolul 11 alineatul (1) literele (a), (b) și (c)
Articolul 9 punctul 4 prima și a doua teză	Articolul 11 alineatul (2)
Articolul 9 punctul 4 a treia teză	Articolul 11 alineatul (3)
Articolul 9 punctul 5	Articolul 11 alineatul (4)
Articolul 10	Articolul 12
Articolul 11	Articolul 13
Articolul 12	Articolul 14
Articolul 13 alineatele (1) și (2)	Articolul 15 alineatele (1) și (2)
Articolul 13 alineatul (3)	—
—	Articolul 15 alineatele (3) și (4)
Articolele 14 și 15	—
—	Articolele 16 și 17
Articolul 16	Articolul 18
Anexa I	Anexa I
Anexa II	—
—	Anexele II și III

20.5.2009

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 124/30

DIRECTIVA 2009/13/CE A CONSILIULUI

din 16 februarie 2009

de punere în aplicare a acordului încheiat între Asociația Armatorilor din Comunitatea Europeană (ECSA) și Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi (ETF) cu privire la Convenția din 2006 privind munca în domeniul maritim și de modificare a Directivei 1999/63/CE

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 139 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1)	În conformitate cu articolul 139 alineatul (2) din tratat, patronatul și sindicatele, denumiți în continuare „partenerii sociali”, pot să solicite împreună ca acordurile încheiate de aceștia la nivel comunitar să fie puse în aplicare printr-o decizie a Consiliului, la propunerea Comisiei.

(2)

La 23 februarie 2006, Organizația Internațională a Muncii a adoptat Convenția din 2006 privind munca în domeniul maritim, cu scopul de a crea un instrument unic, coerent, care să reunească în măsura posibilului toate normele actualizate prevăzute de recomandările și convențiile existente privind munca în domeniul maritim, precum și principiile fundamentale existente în alte convenții internaționale din domeniul muncii.

(3)

În conformitate cu articolul 138 alineatul (2) din tratat, Comisia a consultat patronatul și sindicatele cu privire la oportunitatea lărgirii acquis-ului comunitar existent prin adaptarea, consolidarea sau suplimentarea acestuia în conformitate cu Convenția din 2006 privind munca în domeniul maritim.

(4)	La 29 septembrie 2006, Asociația Armatorilor din Comunitatea Europeană (ECSA) și Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi (ETF) au informat Comisia cu privire la dorința lor de a începe negocierile, în conformitate cu articolul 138 alineatul (4) din tratat.

(5)

La 19 mai 2008, organizațiile menționate au încheiat un acord cu privire la Convenția din 2006 privind munca în domeniul maritim, denumit în continuare „acordul”, cu scopul de a contribui la crearea unor condiții egale la nivel global în întreaga industrie maritimă. Acordul respectiv și anexa la acesta conțin o cerere comună prin care Comisia este invitată să pună în aplicare acordul și anexa printr-o decizie a Consiliului la propunerea Comisiei, în conformitate cu articolul 139 alineatul (2) din tratat.

(6)	Acordul se aplică navigatorilor la bordul navelor înregistrate într-un stat membru și/sau arborând pavilionul unui stat membru.

(7)	Acordul modifică Acordul european privind organizarea timpului de lucru al navigatorilor, încheiat la Bruxelles la 30 septembrie 1998, între Asociația Armatorilor din Comunitatea Europeană (ECSA) și Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Transporturi din Uniunea Europeană (FST).

(8)	În sensul articolului 249 din tratat, instrumentul adecvat pentru punerea în aplicare a acordului este directiva.

(9)	Acordul va intra în vigoare concomitent cu Convenția din 2006 privind munca în domeniul maritim, iar partenerii sociali doresc ca măsurile naționale de punere în aplicare a prezentei directive să nu intre în vigoare înaintea datei de intrare în vigoare a convenției respective.

(10)

În privința oricăror termeni utilizați în acord și care nu sunt definiți în mod expres în cadrul acestuia, prezenta directivă lasă statelor membre libertatea de a defini termenii respectivi în conformitate cu legislațiile și practicile naționale, așa cum este cazul altor directive de politică socială care utilizează termeni similari, cu condiția ca acele definiții să respecte conținutul acordului.

(11)	Comisia a redactat propunerea sa de directivă, conform Comunicării sale din 20 mai 1998 privind adaptarea și promovarea dialogului social la nivel comunitar, luând în considerare reprezentativitatea părților semnatare și legalitatea fiecărei clauze din acord.

(12)	Statele membre pot încredința patronatelor și sindicatelor, la cererea comună a acestora, punerea în aplicare a prezentei directive, cu condiția ca statele membre să adopte orice dispoziție necesară care să le permită să garanteze în orice moment obținerea rezultatelor impuse de prezenta directivă.

(13)	Dispozițiile prezentei directive ar trebui să se aplice fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, în special celor incluse în legislația comunitară, care sunt mai detaliate și/sau care acordă navigatorilor un nivel mai înalt de protecție.

(14)

Ar trebui să se asigure respectarea principiului general privind răspunderea angajatorului, prevăzut de Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (1), în special la articolul 5 alineatele (1) și (3).

(15)	Prezenta directivă nu ar trebui să fie utilizată pentru a justifica o reducere a nivelului general de protecție a lucrătorilor în domeniile reglementate de acordul anexat la aceasta.

(16)	Prezenta directivă și acordul stabilesc standarde minime. Statele membre și/sau partenerii sociali ar trebui să poată păstra sau introduce dispoziții mai favorabile.

(17)	Comisia a informat Parlamentul European și Comitetul Economic și Social European, în conformitate cu Comunicarea sa din 14 decembrie 1993 referitoare la aplicarea Acordului privind politica socială, trimițându-le textul propunerii sale pentru o directivă conținând acordul.

(18)

Acest instrument respectă drepturile și principiile fundamentale prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și, în special, la articolul 31 din cartă, care prevede că toți lucrătorii au dreptul la condiții de muncă sănătoase, sigure și demne, la limitarea timpului maxim de lucru și la perioade de odihnă zilnice și săptămânale, precum și la o perioadă anuală de concediu plătit.

(19)

Deoarece obiectivele prezentei directive nu pot fi suficient realizate de către statele membre, dar pot fi, prin urmare, datorită dimensiunilor sau efectelor acțiunii, mai bine realizate la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(20)

În conformitate cu alineatul (34) din Acordul interinstituțional pentru o mai bună legiferare (2), statele membre vor fi încurajate să elaboreze, în interesul propriu și în interesul Comunității, propriile lor tabele care vor ilustra, în măsura posibilităților, corespondența dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere, precum și să le dea publicității.

(21)

Prin urmare, Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999, care conține în anexă Acordul european privind organizarea timpului de lucru al navigatorilor încheiat între Asociația Armatorilor din Comunitatea Europeană (ECSA) și Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Transporturi din Uniunea Europeană (FST) (3), ar trebui să fie modificată în consecință.

(22)	Punerea în aplicare a acordului contribuie la atingerea obiectivelor prevăzute la articolul 136 din tratat,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă pune în aplicare Acordul privind Convenția din 2006 privind munca în domeniul maritim, încheiat la 19 mai 2008 între organizațiile reprezentând patronatul și sindicatele din sectorul transportului maritim (Asociația Armatorilor din Comunitatea Europeană ECSA și Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi ETF), astfel cum este prevăzut în anexă.

Articolul 2

Anexa la Directiva 1999/63/CE a Consiliului se modifică după cum urmează:

La clauza 1 se adaugă următorul punct 3:

„3.

În cazul în care există îndoieli cu privire la faptul dacă unele categorii de persoane pot fi considerate navigatori în sensul prezentului acord, chestiunea se soluționează de autoritatea competentă din fiecare stat membru, după consultarea organizațiilor de armatori și de navigatori interesate în această chestiune. În acest context, se va ține seama în mod expres de rezoluția celei de a 94-a Sesiuni (maritime) a Conferinței generale a Organizației Internaționale a Muncii de informare cu privire la categoriile profesionale.”

La clauza 2, literele (c) și (d) se înlocuiesc cu următorul text:

„(c)	«navigator» înseamnă orice persoană încadrată în muncă sau angajată sau care lucrează, indiferent de funcție, la bordul unei nave căreia i se aplică prezentul acord;

(d)

«armator» înseamnă proprietarul navei sau o altă organizație sau persoană, cum ar fi administratorul, agentul sau navlositorul navei nude, care și-a asumat răspunderea exploatării navei față de proprietarul acesteia și care, prin asumarea acestei răspunderi, a fost de acord să preia toate obligațiile și răspunderile impuse armatorilor conform prezentului acord, indiferent dacă alte organizații sau persoane îndeplinesc anumite obligații sau răspunderi în numele armatorului.”

Clauza 6 se înlocuiește cu textul următor:

„1.

Munca de noapte a navigatorilor mai tineri de 18 ani este interzisă. În sensul prezentei clauze, «noaptea» este definită conform practicilor și legislației naționale. Aceasta va cuprinde o perioadă de cel puțin nouă ore, care începe nu mai târziu de miezul nopții și care se încheie nu mai devreme de ora 5 dimineața.

Autoritățile competente pot autoriza excepții de la aplicarea strictă a restricției de muncă de noapte în următoarele cazuri:

(a)	dacă ar fi afectată formarea eficientă a navigatorilor în cauză, în conformitate cu programele și orarele stabilite; sau

(b)

dacă natura specifică a sarcinii sau un program de formare recunoscut reclamă ca navigatorii aflați sub incidența excepției să muncească noaptea și dacă autoritatea stabilește, în urma consultării organizațiilor de armatori și de navigatori implicate, că munca nu va dăuna sănătății sau bunăstării acestora.

Încadrarea, angajarea sau munca navigatorilor mai tineri de 18 ani este interzisă în cazul în care munca poate pune în pericol sănătatea sau siguranța acestora. Aceste categorii de muncă sunt stabilite prin legislația sau reglementările naționale sau de către autoritatea competentă, în urma consultării organizațiilor de armatori și de navigatori implicate, în conformitate cu normele internaționale relevante.”

Clauza 13 se înlocuiește cu textul următor:

„1.	Niciun navigator nu poate lucra la bordul unei nave dacă nu posedă un certificat medical care să ateste că este apt să își îndeplinească sarcinile.

2.	Nu sunt permise decât excepțiile prevăzute de prezentul acord.

3.	Autoritatea competentă solicită ca, înainte de a începe lucrul pe o navă, fiecare navigator să posede un certificat medical valabil care să ateste că acesta este apt să își îndeplinească sarcinile prevăzute în cadrul muncii în larg.

Pentru a se asigura că aceste certificate medicale reflectă cu adevărat starea de sănătate a navigatorului, corespunzător cu sarcinile pe care acesta trebuie să le îndeplinească, autoritatea competentă stabilește natura examenului și a certificatului medical, după consultarea organizațiilor de armatori și de navigatori implicate și ținând seama cu strictețe de liniile directoare internaționale aplicabile.

Prezentul acord nu aduce atingere Convenției internaționale din 1978 privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart, cu modificările ulterioare («STCW»). Un certificat medical eliberat conform cerințelor STCW este acceptat de autoritatea competentă, în sensul punctelor 1 și 2 din prezenta clauză. În mod similar, pentru navigatorii care nu intră sub incidența STCW, este acceptat un certificat medical care îndeplinește condițiile de fond ale acelor cerințe.

Certificatul medical trebuie eliberat de un medic calificat în mod corespunzător sau, în cazul unui certificat care privește doar vederea, de o persoană recunoscută de autoritatea competentă ca fiind calificată pentru a elibera un astfel de certificat. Medicii trebuie să beneficieze de independență profesională completă în exercitarea aprecierii lor medicale în cadrul examenului medical.

7.	Navigatorii cărora le-a fost refuzată eliberarea unui certificat sau a căror capacitate de muncă a fost limitată, în special în ceea ce privește durata, postul de lucru sau zona de comerț, au dreptul la un nou examen medical, efectuat de alt medic independent sau de un medic expert independent.

Fiecare certificat medical trebuie să menționeze în special că:

(a)	sunt satisfăcătoare auzul și vederea navigatorului în cauză, precum și vederea cromatică normală în cazul navigatorilor care vor fi angajați pe posturi în care capacitatea de a efectua munca cerută poate fi afectată de tulburări de vedere cromatică; și

(b)	navigatorul respectiv nu suferă de nicio boală care ar putea să se agraveze din cauza muncii în larg, să îl facă inapt pentru munca în larg sau să pună în pericol sănătatea altor persoane de la bord.

În afara cazului în care natura sarcinilor specifice îndeplinite de navigatorul respectiv sau dispozițiile STCW prevăd o perioadă mai scurtă:

(a)	un certificat medical este valabil pentru o perioadă de maximum doi ani, cu excepția cazului în care navigatorul este mai tânăr de 18 ani, caz în care perioada maximă de valabilitate este de un an;

(b)	o certificare a vederii cromatice normale este valabilă pentru o perioadă de maximum șase ani.

10.

În situații de urgență, autoritatea competentă poate autoriza ca un navigator să lucreze, fără un certificat medical valabil, până la următorul port unde navigatorul poate obține un certificat medical de la un medic calificat, în următoarele condiții:

(a)	perioada unei astfel de autorizări să nu depășească trei luni; și

(b)	navigatorul în cauză să posede un certificat medical expirat de dată recentă.

11.	Dacă perioada de validitate a unui certificat medical expiră în timpul unei curse, certificatul va rămâne în vigoare până la următorul port în care navigatorul poate obține un certificat medical de la un medic calificat, cu condiția ca această perioadă să nu depășească trei luni.

12.	Certificatele medicale pentru navigatorii care lucrează pe nave care efectuează de obicei transporturi internaționale trebuie să fie emise cel puțin în limba engleză.

13.	Natura examenului medical care urmează să fie efectuat și detaliile care se includ în certificatul medical se stabilesc după consultarea cu organizațiile de armatori și de navigatori implicate.

14.	Toți navigatorii se supun periodic examenelor medicale. Ofițerii de cart cu probleme de sănătate, atestate de un medic ca fiind cauzate de munca pe timp de noapte, se transferă, dacă este posibil, la o muncă de zi pentru care sunt apți.

15.	Examenul medical prevăzut la punctele 13 și 14 este gratuit și respectă principiul confidențialității medicale. Astfel de examene medicale pot fi efectuate în cadrul sistemului național de sănătate.”

Clauza 16 se înlocuiește cu textul următor:

„Fiecare navigator are dreptul la un concediu anual plătit. Concediul anual plătit este calculat pe baza a minimum 2,5 zile calendaristice pe lună lucrată și proporțional pentru lunile lucrate incomplet. Perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizație financiară, cu excepția cazului în care relația de muncă încetează.”

Articolul 3

(1) Statele membre pot menține sau introduce dispoziții mai favorabile decât cele prevăzute de prezenta directivă.

(2) Punerea în aplicare a prezentei directive nu constituie în nicio împrejurare motiv întemeiat pentru a justifica o reducere a nivelului general de protecție a lucrătorilor din domeniile reglementate de prezenta directivă. Prezenta directivă nu aduce atingere drepturilor statelor membre și/sau patronatelor și sindicatelor de a adopta, odată cu modificarea circumstanțelor, acte cu putere de lege, norme administrative sau clauze contractuale diferite de cele în vigoare la data adoptării prezentei directive, cu condiția ca acestea să fie conforme cerințelor minime prevăzute de prezenta directivă.

(3) Aplicarea și/sau interpretarea prezentei directive nu aduce atingere niciunei dispoziții comunitare sau naționale, cutume sau practici care prevede condiții mai favorabile pentru navigatorii în cauză.

(4) Prevederile Normei A4.2 alineatul (5) litera (b) nu modifică principiul răspunderii angajatorului, prevăzut la articolul 5 din Directiva 89/391/CEE.

Articolul 4

Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor naționale de aplicare a prezentei directive. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și să aibă efect de descurajare.

Articolul 5

(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive sau se asigură că patronatul și sindicatele au introdus măsurile necesare pe calea unui acord, în cel mult douăsprezece luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive.

(2) Atunci când statele membre adoptă dispoziții, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul respectivelor dispoziții.

(3) Statele membre transmit Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 6

Aplicarea principiului echivalenței substanțiale menționat în preambulul la acord nu aduce atingere obligațiilor care revin statelor membre în conformitate cu prezenta directivă.

Articolul 7

Prezenta directivă intră în vigoare la data intrării în vigoare a Convenției din 2006 privind munca în domeniul maritim.

Articolul 8

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 16 februarie 2009.

Pentru Consiliu

Președintele

O. LIŠKA

(1) JO L 183, 29.6.1989, p. 1.

(2) JO C 321, 31.12.2003, p. 1.

(3) JO L 167, 2.7.1999, p. 33.

ANEXA

ACORD

încheiat între ECSA și ETF cu privire la Convenția din 2006 privind munca în domeniul maritim

PĂRȚILE SEMNATARE,

întrucât Convenția OIM din 2006 privind munca în domeniul maritim (denumită în continuare „convenția”) prevede ca fiecare stat membru să garanteze că dispozițiile legislației sale respectă, în contextul convenției, drepturile fundamentale la libertatea de asociere și recunoașterea efectivă a dreptului la negociere colectivă, eliminarea tuturor formelor de muncă forțată sau obligatorie, abolirea efectivă a muncii copiilor și eliminarea discriminării în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și încadrarea în muncă;

întrucât convenția prevede că fiecare navigator are dreptul la un loc de muncă sigur și lipsit de pericole care să respecte normele de siguranță, la condiții echitabile de încadrare în muncă, la condiții de muncă și de viață decente și la protecția sănătății, asistență medicală, măsuri sociale și alte forme de protecție socială;

întrucât convenția prevede ca membrii să garanteze, în limitele jurisdicției acesteia, că drepturile sociale și de încadrare în muncă ale navigatorilor stabilite la alineatul precedent din prezentul preambul sunt pe deplin puse în aplicare în conformitate cu cerințele convenției. Sub rezerva existenței unor dispoziții contrare în convenție, o astfel de punere în aplicare poate fi realizată prin legislația națională, prin contracte de negociere colectivă aplicabile sau prin alte măsuri sau în practică;

întrucât părțile semnatare doresc să atragă atenția în mod deosebit asupra „Notei explicative la regulamentele și codul Convenției privind munca în domeniul maritim”, care stabilește formatul și structura convenției;

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene (denumit în continuare „tratatul”), în special articolele 137, 138 și 139;

întrucât articolul 139 alineatul (2) din tratat prevede că acordurile încheiate la nivel european pot fi puse în aplicare la solicitarea comună a părților semnatare printr-o decizie a Consiliului, la propunerea Comisiei;

întrucât părțile semnatare prezintă prin prezentul acord o astfel de solicitare;

întrucât instrumentul adecvat pentru punerea în aplicare a acordului este directiva, în sensul articolului 249 din tratat, care obligă statele membre în ceea ce privește rezultatul care trebuie atins, lăsând în același timp autorităților naționale alegerea formei și a metodelor; articolul VI din convenție permite membrilor OIM să pună în aplicare măsuri care sunt, în avizul acestora, echivalente în mod substanțial cu normele convenției și prin care se urmărește atât atingerea deplină a obiectivului general și a scopului convenției, cât și ca dispozițiile respective din convenție să producă efecte; punerea în aplicare a acordului printr-o directivă și principiul „echivalenței substanțiale” din convenție urmăresc astfel să confere statelor membre competența de a pune în aplicare drepturi și principii în conformitate cu modalitatea prevăzută la articolul VI alineatele (3) și (4) din convenție,

AU CONVENIT CU PRIVIRE LA URMĂTOARELE DISPOZIȚII:

DEFINIȚII ȘI DOMENIU DE APLICARE

(1)

În scopul prezentului acord și sub rezerva existenței unor dispoziții contrare specifice, termenul:

(a)	„autoritate competentă” înseamnă ministerul, departamentul guvernamental sau altă autoritate desemnată de un stat membru care deține puterea de a emite și de a aplica regulamente, ordonanțe sau alte instrucțiuni cu putere de lege cu privire la obiectul dispoziției în cauză;

(b)

„tonaj brut” înseamnă tonajul brut calculat în conformitate cu reglementările privind măsurarea tonajului conținute în anexa I la Convenția internațională privind măsurarea tonajului navelor, din 1969, sau în alte convenții ulterioare; pentru navele care fac obiectul regimului provizoriu de măsurare a tonajului adoptat de către Organizația Maritimă Internațională, tonajul brut reprezintă ceea ce este înscris în coloana OBSERVAȚII din Certificatul internațional de tonaj (1969);

(c)	„navigator” înseamnă orice persoană încadrată în muncă sau angajată sau care lucrează, indiferent de funcție, la bordul unei nave pentru care se aplică prezentul acord;

(d)	„contractul de muncă al navigatorilor” include atât un contract de muncă, cât și articole din prezentul acord;

(e)	„navă” înseamnă o navă, alta decât una care navighează exclusiv pe ape interne sau pe ape din cadrul sau din imediata vecinătate a apelor protejate sau a zonelor în care se aplică regulamentele portuare;

(f)

„armator” înseamnă proprietarul navei sau o altă organizație sau persoană, cum ar fi administratorul, agentul sau navlositorul navei nude, care și-a asumat răspunderea exploatării navei față de proprietarul acesteia și care, prin asumarea acestei răspunderi, a fost de acord să preia toate obligațiile și răspunderile impuse armatorilor conform prezentului acord, indiferent dacă alte organizații sau persoane îndeplinesc anumite obligații sau răspunderi în numele armatorului.

(2)	Sub rezerva existenței unor dispoziții contrare exprese, prezentul acord se aplică tuturor navigatorilor.

(3)

În cazul în care există îndoieli cu privire la faptul dacă unele categorii de persoane pot fi considerate navigatori în sensul prezentului acord, chestiunea se soluționează de către autoritatea competentă din fiecare stat membru, după consultarea organizațiilor de armatori și de navigatori interesate în respectiva chestiune. În acest context, se va ține seama în mod expres de rezoluția celei de a 94-a sesiuni (maritime) a Conferinței generale a Organizației Internaționale a Muncii de informare cu privire la categoriile profesionale.

(4)

Sub rezerva existenței unor dispoziții contrare exprese, prezentul acord se aplică tuturor navelor, aflate în proprietate publică sau privată, angajate în mod obișnuit în activități comerciale, altele decât navele angajate în pescuit sau cu preocupări similare și navele tradiționale cum sunt dhow-urile și joncile. Prezentul acord nu se aplică navelor de război sau navelor de război auxiliare.

(5)

În cazul în care există îndoieli cu privire la posibilitatea aplicării prezentului acord unei nave sau unei categorii speciale de nave, chestiunea se soluționează de către autoritatea competentă din fiecare stat membru după consultarea organizațiilor de armatori și de navigatori interesate în respectiva chestiune.

REGLEMENTĂRI ȘI NORME

TITLUL 1

CERINȚE MINIME PENTRU CA NAVIGATORII SĂ POATĂ LUCRA PE O NAVĂ

Reglementarea 1.1 – Vârsta minimă

(1)	Nicio persoană sub vârsta minimă nu poate fi încadrată sau angajată în muncă și nu poate să lucreze pe o navă.

(2)	O vârstă minimă mai mare poate fi solicitată în circumstanțele stabilite în prezentul acord.

Norma A1.1 – Vârsta minimă

Vârsta minimă este reglementată prin Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999 (care urmează să fie modificată) privind Acordul european de organizare a timpului de lucru al navigatorilor (care urmează să fie modificat în conformitate cu anexa A la prezentul acord).

Reglementarea 1.2 – Certificatul medical

Certificatele medicale sunt reglementate prin Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999 (care urmează să fie modificată) privind Acordul european de organizare a timpului de lucru al navigatorilor (care urmează să fie modificat în conformitate cu anexa A la prezentul acord).

Reglementarea 1.3 – Formare și calificări

(1)	Navigatorii pot lucra pe o navă doar dacă sunt formați sau atestați ca fiind competenți sau calificați într-un alt mod pentru exercitarea obligațiilor lor.

(2)	Navigatorilor nu li se permite să lucreze pe o navă decât dacă au finalizat cu succes formarea pentru siguranța personală la bordul unei nave.

(3)	Formarea și atestarea în conformitate cu instrumentele obligatorii adoptate de către Organizația Maritimă Internațională sunt considerate ca îndeplinind dispozițiile alineatelor (1) și (2) din prezenta reglementare.

TITLUL 2

CONDIȚII DE ÎNCADRARE ÎN MUNCĂ

Reglementarea 2.1 – Contractele de muncă ale navigatorilor

(1)	Condițiile de încadrare în muncă ale unui navigator se stabilesc sau se menționează într-un contract juridic executabil clar și sunt compatibile cu normele stabilite în prezentul acord.

(2)	Contractele de muncă ale navigatorilor sunt consimțite de către navigator în condiții care garantează că navigatorul are posibilitatea de a revizui și de a solicita consiliere cu privire la condițiile de încadrare în muncă din contract, acceptându-le în mod liber înainte de semnarea acestuia.

(3)	În măsura în care sunt compatibile cu legislația națională și cu practica din statul membru, contractele de muncă ale navigatorilor se interpretează ca încorporând toate contractele de negociere colectivă aplicabile.

Norma A2.1 – Contractele de muncă ale navigatorilor

(1)

Fiecare stat membru adoptă acte cu putere de lege și norme administrative prin care solicită ca navele care navighează sub pavilionul propriu să respecte următoarele cerințe:

(a)

navigatorii care lucrează pe nave care navighează sub pavilionul respectivului stat membru trebuie să dețină un contract de muncă al navigatorilor semnat atât de navigator, cât și de armator sau de un reprezentant al armatorului (sau, în cazul în care nu sunt angajați, dovada existenței unor acorduri contractuale sau similare) prin care li se oferă condiții decente de muncă și de viață la bordul navei conform dispozițiilor prezentului acord;

(b)

navigatorilor care semnează un contract de muncă al navigatorilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a examina și de a solicita consiliere cu privire la contract înainte de semnarea acestuia, precum și alte astfel de facilități necesare pentru a garanta faptul că aceștia au încheiat în mod liber un contract cu o înțelegere suficientă a drepturilor și responsabilităților lor;

(c)	armatorul și navigatorul în cauză trebuie să dețină fiecare câte un exemplar original semnat al contractului de muncă al navigatorilor;

(d)

trebuie adoptate măsuri pentru a garanta că informații clare cu privire la condițiile lor de încadrare în muncă pot fi obținute cu ușurință la bord de către navigatori, inclusiv de către comandantul de navă, și că astfel de informații, inclusiv o copie a contractului de muncă a navigatorilor, sunt, de asemenea, disponibile pentru revizuire de către funcționarii unei autorități competente, inclusiv cei din porturile care urmează a fi vizitate; și

(e)	navigatorilor trebuie să li se ofere un document conținând consemnarea încadrării lor în muncă la bordul navei.

(2)

În cazul în care un contract de negociere colectivă formează în întregime sau parțial contractul de muncă al navigatorilor, o copie a contractului în cauză trebuie să fie disponibilă la bord. În cazul în care limba în care este redactat contractul de muncă al navigatorilor sau orice alt contract de negociere colectivă aplicabil nu este limba engleză, trebuie să fie disponibile, în limba engleză (cu excepția navelor implicate exclusiv în curse interne), următoarele:

(a)	o copie a unui formular standard al contractului; și

(b)	părțile din contractul de negociere colectivă care fac obiectul inspecțiilor statutului de port.

(3)

Documentul menționat la alineatul (1) litera (e) din prezenta normă trebuie să nu conțină nicio declarație cu privire la calitatea muncii navigatorilor sau la salarizarea acestora. Formatul documentului, detaliile care trebuie consemnate și modalitatea în care vor fi înregistrate astfel de detalii se stabilesc prin legislația națională.

(4)

Fiecare stat membru adoptă acte cu putere de lege și norme administrative specificând aspectele care trebuie incluse în toate contactele de muncă ale navigatorilor guvernate de legislația sa națională. Contractele de muncă ale navigatorilor trebuie să conțină, în orice caz, următoarele detalii:

(a)	numele complet al navigatorului, data nașterii sau vârsta, precum și locul nașterii;

(b)	numele și adresa armatorului;

(c)	locul și data când intră în vigoare contractul de muncă al navigatorilor;

(d)	funcția în care urmează să fie încadrat navigatorul;

(e)	salariul navigatorului sau, după caz, formula utilizată pentru calcularea acestuia;

(f)	valoarea concediului anual plătit sau, după caz, formula utilizată pentru calcularea acestuia;

(g)

încetarea contractului și condițiile acesteia, inclusiv:

(i)	în cazul în care contractul a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată, condițiile care îndreptățesc ambele părți să înceteze contractul, precum și perioada de preaviz solicitată, care nu este mai scurtă pentru armator decât pentru navigator;

(ii)	în cazul în care contractul a fost încheiat pentru o perioadă determinată, data fixată pentru expirarea acestuia; și

(iii)

în cazul în care contractul a fost încheiat pentru o cursă, portul de destinație și perioada de timp care trebuie să treacă de la sosire înainte ca navigatorul să poată fi concediat;

(h)	prestațiile în materie de sănătate și protecție socială care sunt oferite navigatorului de către armator;

(i)	dreptul navigatorului de a fi repatriat;

(j)	trimiterea la contractul de negociere colectivă, după caz; și

(k)	orice alte detalii care pot fi solicitate de legislația națională.

(5)

Fiecare stat membru adoptă acte cu putere de lege și norme administrative prin care se stabilesc perioade minime de preaviz acordate de către navigatori sau de armatori pentru încetarea prematură a contractului de muncă al navigatorilor. Durata acestor perioade minime trebuie determinată după consultarea organizațiilor de armatori și de navigatori implicate, dar nu va fi mai scurtă de șapte zile.

(6)

O perioadă de preaviz mai scurtă decât cea minimă poate fi acordată în circumstanțe care sunt recunoscute în conformitate cu legislația națională sau contractele de negociere colectivă aplicabile ca justificând încetarea contractului de muncă cu un preaviz mai scurt sau fără preaviz. În determinarea acestor circumstanțe, fiecare stat membru garantează că este luată în considerare necesitatea navigatorului de a înceta, fără sancțiune, contractul de muncă cu un preaviz mai scurt sau fără preaviz din motive de compasiune sau din alte motive urgente.

Reglementarea 2.3 – Ore de muncă și ore de odihnă

Orele de muncă și de odihnă ale navigatorilor sunt reglementate prin Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999 (care urmează să fie modificată) privind Acordul european de organizare a timpului de lucru al navigatorilor (care urmează să fie modificat în conformitate cu anexa A la prezentul acord).

Reglementarea 2.4 – Dreptul la concediu

(1)

Fiecare stat membru solicită ca navigatorilor încadrați în muncă pe nave care navighează sub pavilionul său să li se acorde concediu anual plătit în condiții adecvate, în conformitate cu prezentul acord și cu Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999 (care urmează să fie modificată) privind Acordul european de organizare a timpului de lucru al navigatorilor (care urmează să fie modificat în conformitate cu anexa A la prezentul acord).

(2)	Navigatorilor li se acordă concediu pe uscat pentru sănătatea și bunăstarea acestora în măsura în care acest concediu este compatibil cu cerințele operaționale aferente funcțiilor lor.

Reglementarea 2.5 – Repatriere

(1)	Navigatorii au dreptul de a fi repatriați gratuit.

(2)	Fiecare stat membru solicită navelor ce navighează sub pavilionul său să ofere securitate financiară pentru a garanta faptul că navigatorii sunt repatriați adecvat.

Norma A2.5 – Repatriere

(1)

Fiecare stat membru garantează că navigatorii de la bordul navelor care navighează sub pavilionul său au dreptul la repatriere în următoarele circumstanțe:

(a)	în cazul în care contractele de muncă ale navigatorilor expiră cât timp aceștia sunt în străinătate;

(b)

în cazul în care contractul de muncă al navigatorilor este reziliat:

(i)	de către armator; sau

(ii)	de către navigator din motive justificate; și, de asemenea,

(c)	în cazul în care navigatorii nu mai sunt apți să își desfășoare obligațiile conform contractului de muncă sau acestora nu li se poate pretinde să le desfășoare, având în vedere circumstanțele specifice.

(2)

Fiecare stat membru garantează că există dispoziții adecvate în legislația sa sau în alte măsuri sau în contractele de negociere colectivă care prevăd:

(a)	împrejurările în care navigatorii au dreptul la repatriere în conformitate cu alineatul (1) literele (b) și (c) din prezenta normă;

(b)	durata maximă a perioadelor de serviciu la bordul navei ulterior cărora un navigator are dreptul la repatriere – astfel de perioade trebuie să fie mai mici de 12 luni; și

(c)	drepturile precise care sunt acordate de către armatori pentru repatriere, inclusiv drepturile asociate destinațiilor de repatriere, modului de transport, tipurilor de cheltuieli acoperite și altor măsuri adoptate de către armatori.

(3)

Fiecare stat membru interzice armatorilor să solicite navigatorilor achitarea unei plăți în avans în vederea acoperirii costului repatrierii la începutul încadrării în muncă și, de asemenea, să recupereze costul repatrierii din salariile navigatorilor sau din alte drepturi, cu excepția cazului în care navigatorul este considerat, în conformitate cu legislația națională sau alte măsuri sau contractele de negociere colectivă aplicabile, ca încălcând grav obligațiile care decurg din încadrarea sa în muncă.

(4)	Legislația națională nu aduce atingere niciunui drept al armatorului de a-și recupera costul repatrierii în temeiul unor contracte cu părți terțe.

(5)

În cazul în care un armator nu inițiază măsurile în vederea repatrierii navigatorilor care au dreptul la repatriere sau nu își asumă costul acesteia:

(a)

autoritatea competentă din statul membru sub al cărui pavilion navighează nava inițiază repatrierea navigatorilor în cauză; dacă aceasta nu face acest lucru, statul din care sunt repatriați navigatorii sau statul ai căror cetățeni sunt aceștia pot iniția repatrierea și pot recupera costurile de la statul membru sub al cărui pavilion navighează nava în cauză;

(b)	costurile efectuate pentru repatrierea navigatorilor sunt recuperabile de la armator de către statul membru sub al cărui pavilion navighează nava;

(c)	cheltuielile de repatriere nu constituie, în niciun caz, un cost pentru navigatori, cu excepția dispozițiilor de la alineatul (3) din prezenta normă.

(6)

Luând în considerare instrumentele internaționale aplicabile, inclusiv Convenția internațională privind reținerea navelor, din 1999, un stat membru care a plătit costul repatrierii poate reține sau solicita reținerea navelor armatorului în cauză până la efectuarea rambursării în conformitate cu alineatul (5) din prezenta normă.

(7)	Fiecare stat membru facilitează repatrierea navigatorilor care deservesc nave care fac escală în porturile sale sau care trec pe apele sale teritoriale sau interne, precum și înlocuirea acestora la bord.

(8)	În special, un stat membru nu poate refuza dreptul de repatriere niciunui navigator ca urmare a situației financiare a armatorului sau ca urmare a incapacității sau refuzului acestuia de a înlocui un navigator.

(9)	Fiecare stat membru solicită navelor care navighează sub pavilionul său să dețină și să pună la dispoziția navigatorilor o copie a dispozițiilor naționale aplicabile privind repatrierea, redactată într-o limbă corespunzătoare.

Reglementarea 2.6 – Despăgubirea navigatorilor pentru pierderea sau naufragiul navei

Navigatorii au dreptul la o despăgubire adecvată în caz de leziuni, pierderi sau pierderea locului de muncă, ca urmare a pierderii sau a naufragiului navei.

Norma A2.6 – Despăgubirea navigatorilor pentru pierderea sau naufragiul navei

(1)	Fiecare stat membru adoptă dispoziții care să garanteze că, în orice caz de pierdere sau de naufragiere a oricărei nave, armatorul plătește fiecărui navigator de la bord o indemnizație de șomaj ca urmare a unei astfel de pierderi sau naufragieri.

(2)	Reglementările menționate la alineatul (1) din prezenta normă nu aduc atingere oricăror alte drepturi pe care un navigator le poate avea în conformitate cu legislația națională a statului membru în cauză pentru pierderi sau leziuni ca urmare a pierderii sau naufragiului unei nave.

Reglementarea 2.7 – Niveluri de dotare cu personal

Dispoziții cu privire la dotarea cu personal suficientă, sigură și eficientă a navelor sunt prevăzute în Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999 (care urmează să fie modificată) privind Acordul european de organizare a timpului de lucru al navigatorilor (care urmează să fie modificat în conformitate cu anexa A la prezentul acord).

Reglementarea 2.8 – Dezvoltarea carierei și a competențelor și oportunități de ocupare a forței de muncă pentru navigatori

Fiecare stat membru trebuie să dispună de politici naționale pentru promovarea ocupării forței de muncă în sectorul maritim și pentru încurajarea dezvoltării carierei și a competențelor, precum și mai multe posibilități de încadrare în muncă pentru navigatorii cu domiciliul pe teritoriul acestuia.

Norma A2.8 – Dezvoltarea carierei și a competențelor și oportunități de ocupare a forței de muncă pentru navigatori

(1)	Fiecare stat membru trebuie să dispună de politici naționale care să încurajeze dezvoltarea carierei și a competențelor, precum și a posibilităților de încadrare în muncă pentru navigatori, pentru a furniza sectorului maritim o forță de muncă stabilă și competentă.

(2)	Scopul politicilor menționate la alineatul (1) din prezenta normă este acela de a ajuta navigatorii să își consolideze competențele, calificările și posibilitățile de încadrare în muncă.

(3)

Fiecare stat membru stabilește, după consultarea organizațiilor de armatori și de navigatori implicate, obiective clare pentru orientarea profesională, educația și formarea navigatorilor ale căror obligații la bordul navei vor fi, în special, legate de operarea și navigarea sigură a navei, inclusiv formare continuă.

TITLUL 3

CAZARE, AMENAJĂRI RECREAȚIONALE, ALIMENTAȚIE ȘI CATERING

Norma A3.1 – Acomodare și amenajări recreaționale

(1)	Navele care fac în mod regulat comerț în porturi infestate cu țânțari trebuie să fie echipate cu instrumente adecvate conform cerințelor autorității competente.

(2)

Amenajări recreaționale, amenajări și servicii adecvate pentru navigatori, adaptate astfel încât să satisfacă nevoile speciale ale navigatorilor care trebuie să trăiască și să lucreze pe nave, trebuie oferite la bord în beneficiul tuturor navigatorilor, luând în considerare dispozițiile privind protecția sănătății și siguranței și prevenirea accidentelor.

(3)

Autoritatea competentă solicită efectuarea de inspecții frecvente la bordul navelor, de către sau sub autoritatea comandantului, pentru a garanta faptul că locul de cazare al navigatorilor este curat, locuibil în condiții de decență și întreținut într-o stare bună. Rezultatele acestor inspecții se consemnează și se pun la dispoziție pentru consultare.

(4)

În cazul navelor pe care trebuie să se ia în considerare, fără discriminare, interesele navigatorilor care prezintă practici religioase și sociale diferite și distinctive, autoritatea competentă poate, după consultarea organizațiilor de armatori și de navigatori implicate, să permită variații corect aplicate ale prezentei norme, cu condiția ca astfel de variații să nu determine amenajări care sunt, per ansamblu, mai puțin favorabile decât cele care ar rezulta din aplicarea prezentei norme.

Reglementarea 3.2 – Alimentație și catering

(1)

Fiecare stat membru garantează că navele care navighează sub pavilionul său au la bord și servesc alimente și apă potabilă de calitate adecvată, cu valoare nutrițională adecvată și într-o cantitate care să acopere adecvat cerințele navei și care iau în considerare originile culturale și religioase diferite ale navigatorilor.

(2)	Navigatorii de la bordul navei primesc hrană gratuit pe perioada angajării.

(3)	Navigatorii angajați ca bucătari pe navă cu responsabilitatea pregătirii hranei trebuie să fie formați și calificați pentru această funcție la bordul navei.

Norma A3.2 – Alimentație și catering

(1)

Fiecare stat membru adoptă acte cu putere de lege, norme administrative sau alte măsuri destinate să asigure norme minime referitoare la cantitatea și calitatea hranei și a apei potabile și norme de catering pentru mesele asigurate navigatorilor pe navele care navighează sub pavilionul său și inițiază activități educaționale pentru a promova conștientizarea și punerea în aplicare a normelor menționate la prezentul alineat.

(2)

Fiecare stat membru garantează că navele care navighează sub pavilionul său îndeplinesc următoarele norme minime:

(a)

proviziile de hrană și de apă potabilă, având în vedere numărul de navigatori de la bord, cerințele religioase și practicile culturale ale acestora referitoare la alimentație, precum și durata și natura cursei, trebuie să fie adecvate în ceea ce privește cantitatea, valoarea nutrițională, calitatea și varietatea;

(b)	organizarea și echiparea departamentului de catering se fac astfel încât să se permită furnizarea către navigatori de mese adecvate, variate și nutritive, pregătite și servite în condiții igienice; și

(c)	personalul de catering este format și instruit corespunzător pentru funcția acestuia.

(3)	Armatorii se asigură că navigatorii care sunt angajați ca bucătari pe nave sunt formați, calificați și atestați ca fiind competenți pentru funcția respectivă în conformitate cu cerințele stabilite în legislația statului membru în cauză.

(4)

Cerințele prevăzute la alineatul (3) din prezenta normă trebuie să includă finalizarea unui curs de formare aprobat sau recunoscut de către autoritatea competentă care să cuprindă cursuri practice de gătit, cursuri de igienă personală și alimentară, păstrarea hranei, controlul stocurilor și protecția mediului, precum și sănătatea și siguranța cu privire la catering.

(5)

Pe navele care operează cu un echipaj prevăzut mai mic de zece persoane și cărora, ca urmare a mărimii echipajului sau a serviciului comercial, nu li se poate solicita de către autoritatea competentă să dețină un bucătar complet calificat, orice persoană care prelucrează hrana în bucătăria navei trebuie să fie formată sau instruită în domenii care includ igiena personală și alimentară, precum și manipularea și păstrarea hranei la bordul navei.

(6)

În circumstanțe de necesitate excepțională, autoritatea competentă poate emite o dispensă prin care să permită unui bucătar care nu este complet calificat să servească pe o anumită navă pentru o anumită perioadă de timp până la următorul port de escală convenabil sau pentru o perioadă care să nu depășească o lună, cu condiția ca persoana căreia i se emite dispensa să fie formată sau instruită în domenii care includ igiena personală și alimentară, precum și manipularea și păstrarea hranei la bordul navei.

(7)

Autoritatea competentă solicită efectuarea de inspecții frecvente documentate la bordul navei de către comandant sau sub autoritatea acestuia, cu privire la:

(a)	proviziile de hrană și de apă potabilă;

(b)	toate spațiile și echipamentele utilizate pentru păstrarea și manipularea hranei și a apei potabile; și

(c)	bucătăria și alte echipamente pentru pregătirea și servirea meselor.

(8)	Niciun navigator cu vârsta sub 18 ani nu este încadrat sau angajat să lucreze ca bucătar pe navă.

TITLUL 4

PROTECȚIA SĂNĂTĂȚII, ASISTENȚĂ MEDICALĂ ȘI SERVICII SOCIALE

Reglementarea 4.1 – Asistența medicală la bordul navei și la țărm

(1)	Fiecare stat membru se asigură că toți navigatorii de pe navele care navighează sub pavilionul său fac obiectul unor măsuri adecvate pentru protecția sănătății și că au acces la asistență medicală promptă și adecvată cât timp lucrează la bordul navei.

(2)	Fiecare stat membru se asigură că tuturor navigatorilor de la bordul navelor de pe teritoriul său care au nevoie de asistență medicală imediată li se oferă pe uscat accesul la unitățile medicale din statul membru.

(3)	Cerințele privind protecția sănătății și asistența medicală la bord includ norme pentru măsuri care urmăresc oferirea de protecție a sănătății și asistență medicală navigatorilor într-o măsură comparabilă cu ceea ce este disponibil, în general, pentru lucrătorii de pe uscat.

Norma A4.1 – Asistență medicală la bordul navei și la țărm

(1)

Fiecare stat membru garantează că sunt adoptate măsuri care prevăd protecția sănătății și asistență medicală, inclusiv asistență stomatologică primară, pentru navigatorii care lucrează la bordul unei nave care navighează sub pavilionul său, și care:

(a)	garantează aplicarea în cazul navigatorilor a tuturor dispozițiilor generale privind protecția sănătății profesionale și asistența medicală relevante pentru obligațiile acestora, precum și a dispozițiilor speciale specifice muncii la bordul unei nave;

(b)

garantează că navigatorilor li se oferă protecția sănătății și asistență medicală într-o măsură cât mai comparabilă cu cea disponibilă, în general, pentru lucrătorii pe uscat, inclusiv accesul prompt la medicamentele necesare, echipament medical și facilități de diagnostic și tratament și la informații și expertiză medicală;

(c)	oferă navigatorilor dreptul de a consulta fără întârziere un medic sau un stomatolog calificat, în porturile de escală, în cazul în care acest lucru este posibil;

(d)	nu sunt limitate la tratarea navigatorilor bolnavi sau răniți, ci includ, de asemenea, măsuri cu caracter preventiv, cum ar fi programe de promovare a sănătății și de educație privind sănătatea.

(2)

Autoritatea competentă adoptă un formular standard de raport medical pentru a fi utilizat de către comandanții navelor și de către personalul medical relevant de la bord sau de pe uscat. Conținutul formularului, odată completat, este confidențial și este folosit doar pentru a facilita tratarea navigatorilor.

(3)	Fiecare stat membru adoptă acte cu putere de lege și norme administrative prin care stabilește, pentru navele care navighează sub pavilionul său, cerințe referitoare la spitalizarea și asistența medicală la bordul navei în ceea ce privește instalațiile, echipamentul și formarea.

(4)

Actele cu putere de lege și normele administrative naționale prevăd cel puțin următoarele cerințe:

(a)

toate navele trebuie să dețină un dulap cu medicamente, echipament medical și un ghid medical, ale căror caracteristici sunt prescrise de autoritatea competentă și fac obiectul unor inspecții periodice ale autorității competente; cerințele naționale iau în considerare tipul navei, numărul de persoane de la bord și natura, destinația și durata curselor, precum și normele medicale naționale și internaționale relevante recomandate;

(b)

navele care transportă 100 sau mai multe persoane și care sunt, de obicei, implicate în curse internaționale cu o durată mai mare de 72 de ore trebuie să aibă un medic calificat responsabil cu furnizarea asistenței medicale; actele cu putere de lege și normele administrative naționale specifică, de asemenea, celelalte tipuri de nave cărora li se solicită să dețină un medic, luând în considerare, printre altele, factori precum durata, natura și condițiile curselor și numărul de navigatori de la bord;

(c)

navele care nu dețin un medic trebuie să aibă cel puțin un navigator la bord responsabil cu asistența medicală și administrarea medicamentelor ca parte a obligațiilor sale obișnuite sau cel puțin un navigator la bord competent în acordarea primului ajutor; persoanele responsabile cu acordarea asistenței medicale la bord și care nu sunt medici trebuie să fi finalizat satisfăcător o formare în asistență medicală care să îndeplinească cerințele Convenției internaționale din 1978 privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart, astfel cum a fost modificată („STCW”); navigatorii numiți să acorde primul ajutor trebuie să fi finalizat satisfăcător o formare în acordarea primului ajutor care să îndeplinească cerințele STCW; actele cu putere de lege și normele administrative naționale specifică nivelul de formare aprobat cerut, luând în considerare, printre altele, factori precum durata, natura și condițiile curselor, precum și numărul de navigatori de la bord; și

(d)

autoritatea competentă asigură printr-un sistem prestabilit disponibilitatea asistenței medicale prin radio sau prin comunicare prin satelit către navele de pe mare, inclusiv asistență specializată, 24 de ore din 24; consultațiile medicale, inclusiv transmisia continuă de mesaje de natură medicală prin radio și prin comunicare prin satelit între o navă și furnizorii de asistență de pe țărm, sunt disponibile gratuit pentru toate navele, indiferent de pavilionul sub care navighează acestea.

Reglementarea 4.2 – Răspunderea armatorilor

(1)

Fiecare stat membru se asigură că, pe navele care navighează sub pavilionul său, sunt instituite măsuri pentru a oferi navigatorilor angajați pe nave dreptul la asistență materială și la sprijin din partea armatorului cu privire la consecințele financiare ale îmbolnăvirilor, rănirilor sau decesului survenite în timp ce aceștia lucrează în cadrul unui contract de muncă al navigatorilor sau care decurg din angajarea lor conform unui astfel de contract.

(2)	Prezenta reglementare nu aduce atingere altor drepturi legale de care poate beneficia navigatorul.

Norma A4.2 – Răspunderea armatorilor

(1)

Fiecare stat membru adoptă acte cu putere de lege și norme administrative care prevăd ca armatorii care navighează sub pavilionul său să fie responsabili pentru protecția sănătății și pentru asistența medicală a tuturor navigatorilor care lucrează la bordul navelor în conformitate cu următoarele norme minime:

(a)	armatorii suportă, pentru navigatorii care lucrează pe navele lor, cheltuielile legate de îmbolnăvirea sau rănirea survenite între data începerii obligațiilor de muncă și data la care se consideră că aceștia sunt repatriați adecvat sau cele care decurg din angajarea acestora între aceste date;

(b)

armatorii oferă garanții financiare pentru a asigura compensarea în cazul decesului sau al unei incapacități pe termen lung a navigatorilor ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau a unui risc profesional, astfel cum prevede legislația națională, contractul de muncă al navigatorilor sau contractul colectiv;

(c)

armatorii sunt răspunzători cu acoperirea cheltuielilor de asistență medicală, inclusiv tratamentul medical și furnizarea medicamentelor necesare și a instrumentelor terapeutice, precum și cazarea și masa departe de casă până când navigatorul bolnav sau rănit este vindecat sau până când boala sau incapacitatea este declarată ca fiind de natură permanentă; și

(d)	armatorii acoperă cheltuielile de înmormântare în cazul decesului survenit la bord sau pe uscat în timpul perioadei de angajare.

(2)	Actele cu putere de lege și normele administrative naționale pot limita răspunderea armatorului de a acoperi cheltuielile de asistență medicală, cazare și masă la o perioadă care nu va fi mai mică de 16 săptămâni de la data rănirii sau de la debutul bolii.

(3)

În cazul în care boala sau vătămarea corporală determină incapacitate de muncă, armatorul răspunde de:

(a)	plata integrală a salariului atât timp cât navigatorii bolnavi sau răniți rămân la bord sau până când navigatorii sunt repatriați în conformitate cu prezentul acord; și

(b)

plata integrală sau parțială a salariului, astfel cum este prevăzut în actele cu putere de lege și normele administrative naționale sau astfel cum este prevăzut în contractele colective, din momentul în care navigatorii sunt repatriați sau debarcați, până la recuperarea acestora sau până când navigatorii au dreptul de a primi beneficii financiare în conformitate cu legislația statului membru în cauză, dacă acesta survine mai devreme.

(4)	Actele cu putere de lege și normele administrative naționale pot limita răspunderea armatorului de a plăti integral sau parțial salariul unui navigator care nu se mai află la bord la o perioadă care nu este mai mică de 16 săptămâni de la data rănirii sau de la debutul bolii.

(5)

Actele cu putere de lege și normele administrative naționale pot exonera armatorul de răspunderea cu privire la:

(a)	vătămarea corporală cauzată în alte împrejurări decât în serviciul navei;

(b)	vătămarea corporală sau boala cauzată de un comportament intenționat greșit al navigatorului bolnav, rănit sau decedat; și

(c)	boala sau infirmitatea tăinuite intenționat în momentul angajării.

(6)	Actele cu putere de lege și normele administrative naționale pot scuti armatorul de răspunderea de a acoperi cheltuielile de asistență medicală și de cazare și masă și cheltuielile de înmormântare în măsura în care o astfel de răspundere este asumată de către autoritățile publice.

(7)	Armatorii sau reprezentanții acestora iau măsuri pentru protejarea bunurilor lăsate la bord de către navigatorii bolnavi, răniți sau decedați și pentru restituirea acestora navigatorilor sau rudei celei mai apropiate a acestora.

Reglementarea 4.3 – Protecția sănătății și a siguranței și prevenirea accidentelor

(1)	Fiecare stat membru se asigură că navigatorii de pe navele care navighează sub pavilion propriu beneficiază de un sistem de protecție a sănătății lucrătorilor și că aceștia trăiesc, lucrează și se formează la bordul navei într-un mediu sigur și igienic.

(2)

Fiecare stat membru elaborează și adoptă ghiduri la nivel național pentru gestionarea siguranței și protecției sănătății lucrătorilor la bordul navelor care navighează sub pavilionul său, după consultarea cu organizații reprezentative de armatori și de navigatori și luând în considerare codurile, ghidurile și normele aplicabile recomandate de către organizațiile internaționale, administrațiile naționale și organizațiile industriei maritime.

(3)

Fiecare stat membru adoptă acte cu putere de lege, norme administrative și alte măsuri abordând aspectele specificate în prezentul acord, luând în considerare instrumentele internaționale relevante, și stabilesc norme pentru protecția siguranței și sănătății lucrătorilor și pentru prevenirea accidentelor pe navele care navighează sub pavilionul propriu.

Norma A4.3 – Protecția sănătății și siguranței și prevenirea accidentelor

(1)

Actele cu putere de lege și normele administrative, precum și alte măsuri care urmează să fie adoptate în conformitate cu reglementarea 4.3 alineatul (3) includ următoarele subiecte:

(a)	adoptarea, aplicarea efectivă și promovarea politicilor și a programelor privind sănătatea și siguranța lucrătorilor pe navele care navighează sub pavilionul statului membru, inclusiv evaluarea riscului, precum și formarea și instruirea navigatorilor;

(b)

programe la bord pentru prevenirea accidentelor de muncă, a vătămării corporale și a bolilor profesionale, precum și pentru îmbunătățirea continuă a siguranței și a protecției sănătății lucrătorilor, implicând reprezentanții navigatorilor și toate celelalte persoane interesate în aplicarea acestora, luând în considerare măsuri preventive, inclusiv tehnologia și controlul proiectării, substituirea proceselor și a procedurilor aferente sarcinilor colective și individuale și utilizarea echipamentului personal de protecție; și

(c)	cerințe privind inspectarea, raportarea și corectarea condițiilor nesigure și privind investigarea și raportarea accidentelor de muncă de la bord.

(2)

Dispozițiile menționate la alineatul (1) din prezenta normă:

(a)

iau în considerare instrumentele internaționale privind siguranța și protecția sănătății lucrătorilor în general, precum și privind riscurile specifice, și abordează toate aspectele relevante prevenirii accidentelor de muncă, a rănirilor sau a bolilor profesionale care pot fi aplicabile în cazul muncii navigatorilor și, în special, cele care sunt specifice muncii în domeniul maritim;

(b)	determină obligațiile comandantului sau ale persoanei desemnate de către comandant, sau ale amândurora, privind asumarea răspunderii specifice de a pune în aplicare și de a respecta politica și programul navei privind siguranța și sănătatea lucrătorilor; și

(c)	determină autoritatea navigatorilor de pe navă, numiți sau aleși în calitate de reprezentanți privind siguranța, de a participa la ședințele comitetului pentru siguranță al navei; un astfel de comitet va fi stabilit la bordul navelor unde se află cinci sau mai mulți navigatori.

(3)

Actele cu putere de lege, normele administrative și alte măsuri menționate la Reglementarea 4.3 alineatul (3) sunt examinate periodic cu consultarea reprezentanților organizațiilor de armatori și de navigatori și, dacă este necesar, sunt revizuite pentru a lua în considerare evoluțiile din tehnologie și cercetare, în scopul de a facilita îmbunătățirea continuă a politicilor și a programelor privind siguranța și sănătatea lucrătorilor și de a oferi un mediu profesional sigur pentru navigatorii de pe navele care navighează sub pavilionul statului membru.

(4)

Conformitatea cu cerințele instrumentelor internaționale aplicabile privind nivelurile acceptate de expunere la riscurile de la locul de muncă la bordul navelor și privind dezvoltarea și aplicarea de politici și programe ale navelor privind siguranța și sănătatea lucrătorilor este considerată echivalentă cu îndeplinirea cerințelor prezentului acord.

(5)

Autoritatea competentă se asigură că:

(a)	accidentele de muncă, vătămările corporale sau bolile profesionale sunt raportate adecvat;

(b)	sunt păstrate, analizate și publicate statistici cuprinzătoare privind astfel de accidente și boli și, dacă este cazul, acestea sunt urmate de cercetări cu privire la tendințele generale și la riscurile identificate; și

(c)	accidentele de muncă sunt investigate.

(6)	Raportarea și investigarea aspectelor privind siguranța și sănătatea lucrătorilor sunt concepute astfel încât să garanteze protecția datelor cu caracter personal ale navigatorilor.

(7)	Autoritatea competentă colaborează cu organizațiile de armatori și de navigatori pentru a adopta măsuri în scopul de a aduce în atenția tuturor navigatorilor informații privind riscurile speciale de la bordul navelor, de exemplu prin afișarea de comunicări oficiale conținând instrucțiuni relevante.

(8)	Autoritatea competentă solicită ca armatorii care efectuează evaluări de risc în legătură cu gestionarea siguranței și sănătății lucrătorilor să facă referire la informațiile statistice adecvate de pe navele lor și din statisticile generale furnizate de către autoritatea competentă.

Reglementarea 4.4 – Accesul la serviciile sociale pentru navigatori aflate pe uscat

Fiecare stat membru garantează că serviciile sociale pentru navigatori aflate pe uscat, acolo unde acestea există, sunt ușor accesibile. Statele membre promovează, de asemenea, dezvoltarea de servicii sociale în porturi, desemnate pentru a oferi navigatorilor de pe navele care se află în porturile lor acces la facilități și servicii sociale adecvate.

Norma A4.4 – Accesul la serviciile sociale pentru navigatori aflate pe uscat

(1)

Fiecare stat membru solicită, în cazul în care există servicii sociale pe teritoriul său, ca acestea să fie disponibile pentru utilizare de către toți navigatorii, indiferent de naționalitate, rasă, culoare, sex, religie, orientare politică sau origine socială și indiferent de pavilionul sub care navighează nava pe care aceștia sunt încadrați în muncă, sunt angajați sau lucrează.

(2)	Fiecare stat membru promovează dezvoltarea de servicii sociale în porturi adecvate din țară și stabilește, după consultarea cu organizațiile de armatori și de navigatori implicate, porturile considerate ca fiind adecvate.

(3)

Fiecare stat membru încurajează stabilirea de consilii sociale care examinează periodic serviciile și facilitățile sociale, pentru a garanta că acestea sunt adecvate în lumina schimbărilor apărute în necesitățile navigatorilor, rezultate din evoluțiile tehnice, operaționale și de altă natură din industria navală.

TITLUL 5

CONFORMITATE ȘI APLICARE

Reglementarea 5.1.5 – Proceduri de reclamații la bord

(1)	Fiecare stat membru solicită navelor care navighează sub pavilionul său să aibă la bord proceduri pentru administrarea corectă, efectivă și rapidă a plângerilor navigatorilor cu privire la încălcarea cerințelor convenției (inclusiv a drepturilor navigatorilor).

(2)	Fiecare stat membru interzice și pedepsește orice tip de persecutare a navigatorului pentru depunerea unei plângeri.

(3)	Dispozițiile prezentei reglementări nu aduc atingere dreptului navigatorului de a solicita despăgubire prin orice alte mijloace juridice pe care acesta le consideră adecvate.

Norma A5.1.5 – Proceduri de reclamații la bord

(1)

Fără a aduce atingere oricărui domeniu de aplicare mai larg care ar putea fi conferit prin actele cu putere de lege și normele administrative naționale sau prin contractele colective, procedurile la bord pot fi utilizate de către navigatori pentru a depune o plângere referitoare la orice aspect ce este considerat ca fiind o încălcare a cerințelor prevăzute în convenție (inclusiv a drepturilor navigatorilor).

(2)

Fiecare stat membru garantează că în actele sale cu putere de lege și normele administrative există proceduri de reclamații la bord adecvate pentru a îndeplini cerințele de la Reglementarea 5.1.5. Astfel de proceduri urmăresc să soluționeze plângerile la nivelul cel mai de jos posibil. Cu toate acestea, în toate cazurile, navigatorii au dreptul de a se plânge direct comandantului și, în cazul în care consideră necesar, autorităților externe corespunzătoare.

(3)

Procedurile de reclamații la bord includ dreptul navigatorului de a fi însoțit sau reprezentat în timpul procedurii de reclamație, precum și măsuri de protecție împotriva posibilității persecutării navigatorilor pentru depunerea plângerilor. Termenul „persecutare” înseamnă orice acțiune ostilă inițiată de o persoană cu privire la un navigator pentru depunerea unei plângeri care nu este făcută în mod evident ofensator sau cu rea-credință.

(4)

Pe lângă o copie a contractului de muncă al navigatorilor, toți navigatorii primesc o copie a procedurilor de reclamație aplicabile la bordul navei. Aceasta va include informații de contact ale autorității competente din statul membru sub al cărui pavilion navighează nava și, în cazul în care statul diferă, din țara de reședință a navigatorilor, precum și numele persoanei sau persoanelor de la bordul vasului care pot, în condiții de confidențialitate, să ofere navigatorilor consiliere imparțială privind plângerea lor și altfel să-i asiste în continuarea procedurilor de reclamații disponibile pentru aceștia la bordul navei.

DISPOZIȚII FINALE

Ca urmare a oricăror modificări la oricare dintre prevederile Convenției din 2006 privind munca în domeniul maritim și dacă acest lucru este solicitat de oricare dintre părțile la prezentul acord, se efectuează o revizuire a aplicării prezentului acord.

Partenerii sociali încheie prezentul acord cu condiția ca acesta să nu intre în vigoare până la intrarea în vigoare a Convenției din 2006 a OIM privind munca în domeniul maritim, adică în termen de 12 luni de la data la care au fost înregistrate la Oficiul Internațional al Muncii ratificările din partea a cel puțin 30 de membri reprezentând o parte totală de 33 % din tonajul brut mondial al navelor.

Statele membre și/sau partenerii sociali pot menține sau pot introduce prevederi mai favorabile pentru navigatori decât cele stabilite în prezentul acord.

Prezentul acord nu aduce atingere oricărei alte legislații comunitare existente mai stricte și/sau mai detaliate.

Prezentul acord nu aduce atingere niciunui act cu putere de lege, cutume sau acord care prevede condiții mai favorabile pentru navigatorii în cauză. De exemplu, prevederile prezentului acord nu aduc atingere Directivei 1989/391/CEE a Consiliului privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, Directivei 92/29/CEE a Consiliului privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru promovarea unei mai bune asistențe medicale la bordul navelor și Directivei 1999/63/CE privind Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor (care urmează să fie modificat în conformitate cu anexa A la prezentul acord).

Punerea în aplicare a prezentului acord nu constituie temei suficient pentru a justifica o reducere a nivelului general de protecție acordat navigatorilor din sfera de aplicare a acordului.

FEDERAȚIA EUROPEANĂ A LUCRĂTORILOR DIN TRANSPORTURI (ETF)

ASOCIAȚIA ARMATORILOR DIN COMUNITATEA EUROPEANĂ (ECSA)

PREȘEDINTELE COMITETULUI DE DIALOG SECTORIAL PENTRU TRANSPORTUL MARITIM

BRUXELLES, 19 MAI 2008.

ANEXA A

MODIFICĂRI LA ACORDUL DE ORGANIZARE A TIMPULUI DE LUCRU AL NAVIGATORILOR, ÎNCHEIAT LA 30 SEPTEMBRIE 1998

În cadrul discuțiilor care au condus la încheierea Acordului referitor la Convenția privind munca în domeniul maritim, din 2006, partenerii sociali au revizuit, de asemenea, Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor încheiat la 30 septembrie 1998, pentru a verifica dacă acesta este compatibil cu prevederile corespunzătore din convenție și pentru a conveni asupra oricăror modificări necesare.

Prin urmare, partenerii sociali au consimțit următoarele modificări la Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor:

1. Clauza 1

Se introduce un nou punct 3:

„3.

În cazul în care există îndoieli cu privire la faptul dacă unele categorii de persoane pot fi considerate navigatori în sensul prezentului acord, chestiunea va fi soluționată de către autoritatea competentă din fiecare stat membru, după consultarea organizațiilor de armatori și de navigatori interesate în chestiunea respectivă. În acest context, se va ține seama în mod expres de rezoluția celei de a 94-a sesiuni (maritime) a Conferinței generale a Organizației Internaționale a Muncii de informare cu privire la categoriile profesionale.”

2. Clauza 2 litera (c)

Se înlocuiește clauza 2 litera (c) cu următorul text:

„(c)	«navigator» înseamnă orice persoană încadrată în muncă sau angajată sau care lucrează, indiferent de funcție, la bordul unei nave pentru care se aplică prezentul acord;”.

3. Clauza 2 litera (d)

Se înlocuiește clauza 2 litera (d) cu următorul text:

„(d)

4. Clauza 6

Se înlocuiește clauza 6 cu următorul text:

„1.

Autoritățile competente pot autoriza excepții de la aplicarea strictă a restricției de muncă de noapte în următoarele cazuri:

(a)	dacă ar fi afectată formarea eficientă a navigatorilor în cauză, în conformitate cu programele și orarele stabilite; sau

(b)

5. Clauza 13

Se înlocuiește clauza 13 punctul 1 prima teză cu următorul text:

„1.	Niciun navigator nu poate lucra la bordul unei nave dacă nu posedă un certificat medical care să ateste că este apt să își îndeplinească sarcinile.

2.	Nu sunt permise decât excepțiile prevăzute de prezentul acord.

3.	Autoritatea competentă solicită ca, înainte de a începe lucrul pe o navă, fiecare navigator să posede un certificat medical valabil care să ateste că acesta este apt să își îndeplinească sarcinile prevăzute în cadrul muncii în larg.

Prezentul acord nu aduce atingere Convenției internaționale din 1978 privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart, astfel cum a fost modificată («STCW»). Un certificat medical eliberat conform cerințelor STCW este acceptat de autoritatea competentă, în sensul punctelor 1 și 2 din prezenta clauză. În mod similar, pentru navigatorii care nu intră sub incidența STCW, este acceptat un certificat medical care îndeplinește condițiile de fond ale acelor cerințe.

7.	Navigatorii cărora le-a fost refuzată eliberarea unui certificat sau a căror capacitate de muncă a fost limitată, în special în ceea ce privește durata, postul de lucru sau zona de comerț, au dreptul la un nou examen medical, efectuat de alt medic independent sau de un medic expert independent.

Fiecare certificat medical trebuie să menționeze în special că:

(a)	sunt satisfăcătoare auzul și vederea navigatorului în cauză, precum și vederea cromatică normală în cazul navigatorilor care vor fi angajați pe posturi în care capacitatea de a efectua munca cerută poate fi afectată de tulburări de vedere cromatică; și

(b)	navigatorul respectiv nu suferă de nicio boală care ar putea să se agraveze din cauza muncii în larg, să îl facă inapt pentru munca în larg sau să pună în pericol sănătatea altor persoane de la bord.

În afara cazului în care natura sarcinilor specifice îndeplinite de navigatorul respectiv sau dispozițiile STCW prevăd o perioadă mai scurtă:

(a)	un certificat medical este valabil pentru o perioadă de maximum doi ani, cu excepția cazului în care navigatorul este mai tânăr de 18 ani, caz în care perioada maximă de valabilitate este de un an;

(b)	o certificare a vederii cromatice normale este valabilă pentru o perioadă de maximum șase ani.

10.

(a)	perioada unei astfel de autorizări să nu depășească trei luni; și

(b)	navigatorul în cauză să posede un certificat medical expirat de dată recentă.

11.	Dacă perioada de validitate a unui certificat medical expiră în timpul unei curse, certificatul va rămâne în vigoare până la următorul port în care navigatorul poate obține un certificat medical de la un medic calificat, cu condiția ca această perioadă să nu depășească trei luni.

12.	Certificatele medicale pentru navigatorii care lucrează pe nave care efectuează de obicei transporturi internaționale trebuie să fie emise cel puțin în limba engleză.”

Următoarele teze din clauza 13 punctul 1 și clauza 13 punctul 2 devin punctele 13-15.

6. Clauza 16:

Se înlocuiește prima teză cu următorul text:

II Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare nu este obligatorie

20.5.2009

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 124/51

DECIZIA CONSILIULUI

din 27 noiembrie 2008

privind încheierea, în numele Comunității Europene și al statelor sale membre, a unui Protocol la Acordul între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, în ceea ce privește participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și a României ca urmare a aderării acestora la Uniunea Europeană

(2009/392/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 310, coroborat cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf a doua teză și cu articolul 300 alineatul (3) al doilea paragraf,

având în vedere Actul de aderare anexat la Tratatul de aderare, în special articolul 6 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul conform al Parlamentului European,

întrucât:

(1)

Ca urmare a autorizării acordate Comisiei la data de 5 mai 2006, negocierile cu Confederația Elvețiană cu privire la Protocolul la Acordul între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, în ceea ce privește participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și a României ca urmare a aderării acestora la Uniunea Europeană, s-au încheiat.

(2)	În conformitate cu Decizia Consiliului din 26 mai 2008 și până la încheierea definitivă a acestuia, la o dată ulterioară, prezentul protocol a fost semnat în numele Comunității Europene și al statelor membre ale acesteia la 27 mai 2008.

(3)	Protocolul ar trebui încheiat,

DECIDE:

Articolul 1

Protocolul la Acordul între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, în ceea ce privește participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și a României ca urmare a aderării acestora la Uniunea Europeană, se aprobă în numele Comunității Europene și al statelor membre ale acesteia.

Textul protocolului se anexează la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului transmite, în numele Comunității și al statelor sale membre, notificarea de aprobare în condițiile prevăzute la articolul 6 din protocol.

Articolul 3

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 27 noiembrie 2008.

Pentru Consiliu

Președintele

L. CHATEL

PROTOCOL

la Acordul între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor în ceea ce privește participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și a României ca urmare a aderării acestora la Uniunea Europeană

COMUNITATEA EUROPEANĂ,

reprezentată de Consiliul Uniunii Europene, și

REGATUL BELGIEI,

REPUBLICA BULGARIA,

REPUBLICA CEHĂ,

REGATUL DANEMARCEI,

REPUBLICA FEDERALĂ GERMANIA,

REPUBLICA ESTONIA,

IRLANDA,

REPUBLICA ELENĂ,

REGATUL SPANIEI,

REPUBLICA FRANCEZĂ,

REPUBLICA ITALIANĂ,

REPUBLICA CIPRU,

REPUBLICA LETONIA,

REPUBLICA LITUANIA,

MARELE DUCAT AL LUXEMBURGULUI,

REPUBLICA UNGARĂ,

MALTA,

REGATUL ȚĂRILOR DE JOS,

REPUBLICA AUSTRIA,

REPUBLICA POLONĂ,

REPUBLICA PORTUGHEZĂ,

ROMÂNIA,

REPUBLICA SLOVENIA,

REPUBLICA SLOVACĂ,

REPUBLICA FINLANDA,

REGATUL SUEDIEI,

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD,

denumite în continuare „statele membre”, reprezentate, de asemenea, de Consiliul Uniunii Europene,

pe de o parte, și

CONFEDERAȚIA ELVEȚIANĂ, denumită în continuare „Elveția”,

pe de altă parte,

denumite în continuare „părțile contractante”,

AVÂND ÎN VEDERE Acordul din 21 iunie 1999 dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor (denumit în continuare „acordul”), care a intrat în vigoare la 1 iunie 2002;

AVÂND ÎN VEDERE Protocolul din 26 octombrie 2004 la Acordul din 21 iunie 1999 între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, în ceea ce privește participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace ca urmare a aderării acestora la Uniunea Europeană (denumit în continuare „Protocolul din 2004”), care a intrat în vigoare la 1 aprilie 2006;

AVÂND ÎN VEDERE aderarea, la 1 ianuarie 2007, a Republicii Bulgaria și a României (denumite în continuare „noile state membre”) la Uniunea Europeană;

ÎNTRUCÂT noile state membre urmează să devină părți contractante la acord;

ÎNTRUCÂT Actul de aderare conferă Consiliului Uniunii Europene competența de a încheia, în numele statelor membre ale Uniunii Europene, un protocol privind aderarea noilor state membre la acord,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

Articolul 1

(1) Noile state membre devin părți contractante la acord.

(2) De la data intrării în vigoare a prezentului protocol, dispozițiile acordului sunt obligatorii pentru noile state membre în aceeași măsură ca pentru actualele părți contractante la acord, în temeiul condițiilor stabilite de prezentul protocol.

Articolul 2

În conținutul acordului și în anexa I la acord se efectuează următoarele adaptări:

lista părților contractante la acord se înlocuiește cu următorul text:

„COMUNITATEA EUROPEANĂ,

REGATUL BELGIEI,

REPUBLICA BULGARIA,

REPUBLICA CEHĂ,

REGATUL DANEMARCEI,

REPUBLICA FEDERALĂ GERMANIA,

REPUBLICA ESTONIA,

IRLANDA,

REPUBLICA ELENĂ,

REGATUL SPANIEI,

REPUBLICA FRANCEZĂ,

REPUBLICA ITALIANĂ,

REPUBLICA CIPRU,

REPUBLICA LETONIA,

REPUBLICA LITUANIA,

MARELE DUCAT AL LUXEMBURGULUI,

REPUBLICA UNGARĂ,

MALTA,

REGATUL ȚĂRILOR DE JOS,

REPUBLICA AUSTRIA,

REPUBLICA POLONĂ,

REPUBLICA PORTUGHEZĂ,

ROMÂNIA,

REPUBLICA SLOVENIA,

REPUBLICA SLOVACĂ,

REPUBLICA FINLANDA,

REGATUL SUEDIEI,

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD,

pe de o parte, și

CONFEDERAȚIA ELVEȚIANĂ,

pe de altă parte,”;

articolul 10 din acord se modifică după cum urmează:

(a)

după alineatul (1a) se introduce următorul alineat:

„(1b) Elveția poate menține pentru o perioadă de doi ani de la data intrării în vigoare a protocolului la prezentul acord cu privire la participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și României, limite cantitative privind accesul lucrătorilor încadrați în muncă în Elveția și a persoanelor care desfășoară o activitate independentă, care sunt resortisanți ai Republicii Bulgaria și ai României, pentru următoarele două categorii de ședere: ședere pe o perioadă mai mare de patru luni și mai mică de un an și ședere pe o perioadă mai mare sau egală cu un an. Nu se aplică limite cantitative pentru șederea pe perioade mai scurte de patru luni.

Înainte de sfârșitul perioadei de tranziție menționate, Comitetul mixt examinează modul de funcționare a perioadei de tranziție care se aplică resortisanților noilor state membre pe baza unui raport întocmit de Elveția. La finalizarea acestei examinări și cel târziu la sfârșitul perioadei menționate, Elveția notifică Comitetului mixt dacă va continua să aplice limite cantitative lucrătorilor încadrați în muncă în Elveția. Elveția poate continua să aplice măsurile de această natură pe o perioadă de până la cinci ani, de la data intrării în vigoare a protocolului menționat. În absența unui notificări în acest sens, perioada de tranziție expiră la sfârșitul perioadei de doi ani menționate la primul paragraf.

La sfârșitul perioadei de tranziție precizate în prezentul alineat, se elimină toate limitele cantitative aplicabile resortisanților Republicii Bulgaria și României. Aceste state membre sunt autorizate să introducă, pentru aceleași perioade, aceleași limite cantitative în ceea ce privește resortisanții elvețieni.”;

(b)

după alineatul (2a) se introduce următorul alineat:

„(2b) Elveția, precum și Republica Bulgaria și România pot menține pentru cel mult doi ani de la data intrării în vigoare a protocolului la prezentul acord cu privire la participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și României, în cazul lucrătorilor uneia dintre aceste părți contractante care sunt încadrați în muncă pe teritoriul lor, controalele privind prioritatea acordată lucrătorilor integrați pe piața obișnuită a forței de muncă, precum și condițiile de muncă și salariale aplicabile resortisanților celeilalte părți contractante. Aceleași controale pot fi menținute în cazul persoanelor care prestează servicii, menționate la articolul 5 alineatul (1) din prezentul acord, în următoarele patru sectoare: activități de servicii conexe horticulturii; construcții, inclusiv domeniile conexe; activități de investigare și protecție; servicii industriale de curățenie [respectiv codurile NACE (1): 01.41; 45.1-4; 74.60; 74.70]. În perioadele de tranziție menționate la alineatele (1b), (2b), (3b) și (4c), Elveția acordă prioritate, în ceea ce privește accesul pe piața forței de muncă, lucrătorilor care sunt resortisanți ai noilor state membre față de lucrătorii care sunt resortisanți ai unor țări din afara UE și din afara AELS. Controalele privind prioritatea lucrătorilor integrați pe piața obișnuită a forței de muncă nu se aplică prestatorilor de servicii liberalizate printr-un acord specific privind prestarea de servicii încheiat între părțile contractante (inclusiv Acordul privind achizițiile publice, în măsura în care reglementează prestarea de servicii). În aceeași perioadă, pot fi menținute condițiile de calificare pentru permisele de ședere cu o durată mai mică de patru luni (2) și pentru persoanele care prestează servicii, în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul (1) din prezentul acord, în cele patru sectoare menționate.

În termen de doi ani de la intrarea în vigoare a protocolului la prezentul acord cu privire la participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și a României, Comitetul mixt examinează modul de funcționare a măsurilor tranzitorii prevăzute la prezentul alineat pe baza unui raport elaborat de fiecare parte contractantă care pune în aplicare măsurile. La finalizarea acestei examinări și în cel mult doi ani de la intrarea în vigoare a protocolului menționat, partea contractantă care a pus în aplicare măsurile tranzitorii prevăzute la prezentul alineat și care a notificat Comitetului mixt intenția sa de a continua să aplice astfel de măsuri tranzitorii poate continua să aplice măsurile în cauză pe o perioadă de cel mult cinci ani de la intrarea în vigoare a protocolului menționat. În lipsa unei notificări în acest sens, perioada de tranziție va expira la sfârșitul perioadei de doi ani menționate la primul paragraf.

La sfârșitul perioadei de tranziție precizate în prezentul alineat, se elimină toate restricțiile menționate în prezentul alineat.

(c)

după alineatul (3a) se introduce următorul alineat:

„(3b) La intrarea în vigoare a protocolului la prezentul acord cu privire la participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și a României și până la încheierea perioadei prevăzute la alineatul (1b), Elveția rezervă anual (pro rata temporis), în cadrul contingentelor sale globale pentru țări terțe, pentru lucrătorii încadrați în muncă în Elveția și pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă, care sunt resortisanți ai acestor noi state membre, un număr minim de noi permise de ședere (3), în conformitate cu următorul calendar:

Perioada	Numărul de permise pentru o perioadă egală cu sau mai mare de un an	Numărul de permise pentru o perioadă mai mare de patru luni, dar mai mică de un an
până la sfârșitul primului an	362	3 620
până la sfârșitul celui de-al doilea an	523	4 987
până la sfârșitul celui de-al treilea an	684	6 355
până la sfârșitul celui de-al patrulea an	885	7 722
până la sfârșitul celui de-al cincilea an	1 046	9 090

(d)

după alineatul (4b) se introduce următorul alineat:

„(4c) La sfârșitul perioadei precizate la alineatul (1b) și în prezentul alineat și în termen de până la zece ani de la intrarea în vigoare a protocolului la prezentul acord cu privire la participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și României, dispozițiile articolului 10 alineatul (4) din prezentul acord se aplică resortisanților din aceste noi state membre.

În cazul în care piața forței de muncă din Elveția sau din oricare nou stat membru care a pus în aplicare măsurile tranzitorii este sau riscă să fie grav perturbată, Elveția sau statul membru în cauză notifică această situație Comitetului mixt, înainte de expirarea perioadei de tranziție de cinci ani menționată la alineatul (2b) punctul 2. În acest caz, țara care efectuează notificarea poate continua să aplice lucrătorilor încadrați în muncă pe teritoriul său măsurile descrise la alineatele (1b), (2b) și (3b) pentru cel mult șapte ani de la intrarea în vigoare a protocolului menționat. În această situație, numărul anual de permise de ședere menționat la alineatul (1b) este:

Perioada	Numărul de permise pentru o perioadă egală cu sau mai mare de un an	Numărul de permise pentru o perioadă mai mare de patru luni, dar mai mică de un an
până la sfârșitul celui de-al șaselea an	1 126	10 457
până la sfârșitul celui de-al șaptelea an	1 207	11 664”

(e)

după alineatul (5a) se introduce următorul alineat:

„(5b) Dispozițiile tranzitorii de la alineatele (1b), (2b), (3b) și (4c), în special cele de la alineatul (2b) privind prioritatea acordată lucrătorilor integrați pe piața obișnuită a forței de muncă și controalele privind condițiile de salarizare și de muncă, nu se aplică lucrătorilor încadrați în muncă și persoanelor care desfășoară o activitate independentă care, la data intrării în vigoare a protocolului la prezentul acord cu privire la participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și României, sunt autorizați să desfășoare o activitate economică pe teritoriul părților contractante. Aceste persoane beneficiază, în special, de mobilitate profesională și geografică.

Titularii permiselor de ședere cu o perioadă de valabilitate mai mică de un an au dreptul la reînnoirea permiselor; epuizarea limitelor cantitative nu este opozabilă acestora. Titularii permiselor de ședere cu o perioadă de valabilitate mai mare sau egală cu un an beneficiază, în mod automat, de dreptul la prelungirea permiselor. Persoanele încadrate în muncă sau care desfășoară o activitate independentă și care întrunesc condițiile descrise beneficiază de dreptul la liberă circulație acordat persoanelor stabilite, conform dispozițiilor de fond din prezentul acord, în special articolul 7, de la data intrării în vigoare a protocolului menționat.”;

3.	la articolul 27 alineatul (2) din anexa I la acord, trimiterea la „articolul 10 alineatele (2), (2a), (4a) și (4b)” se înlocuiește cu o trimitere la „articolul 10 alineatele (2), (2a), (2b), (4a), (4b) și (4c)”.

Articolul 3

Prin derogare de la articolul 25 din anexa I la acord, se aplică perioadele de tranziție din anexa 1 la prezentul protocol.

Articolul 4

(1) Anexa II la acord se modifică în conformitate cu anexa 2 la prezentul protocol.

(2) Anexa III la acord se adaptează prin decizie a Comitetului mixt instituit în temeiul articolului 14 din acord.

Articolul 5

(1) Anexele 1 și 2 la prezentul protocol fac parte integrantă din protocol.

(2) Prezentul protocol, precum și Protocolul din 2004 fac parte integrantă din acord.

Articolul 6

(1) Prezentul protocol se ratifică sau se aprobă de Consiliul Uniunii Europene, în numele statelor membre și al Comunității Europene, precum și de Elveția, în conformitate cu propriile proceduri.

(2) Consiliul Uniunii Europene și Elveția își notifică reciproc îndeplinirea acestor proceduri.

Articolul 7

Prezentul protocol intră în vigoare în prima zi a primei luni următoare datei ultimei notificări de ratificare sau aprobare.

Articolul 8

Prezentul protocol rămâne în vigoare pentru aceeași durată și în conformitate cu aceleași modalități ca și acordul.

Articolul 9

(1) Prezentul acord, precum și declarațiile anexate la acesta sunt redactate în două exemplare în limbile bulgară, cehă, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză, textele în fiecare limbă fiind egal autentice.

(2) Versiunile în limba bulgară și română ale acordului, inclusiv toate anexele și protocoalele la acesta, precum și actul final sunt, de asemenea, egal autentice. Comitetul mixt instituit prin articolul 14 din acord aprobă textele autentice ale acordului în noile limbi.

Съставено в Брюксел, на двадесет и седми май две хиляди и осма година.

Hecho en Bruselas, el veintisiete de mayo de dos mil ocho.

V Bruselu dne dvacátého sedmého května dva tisíce osm.

Udfærdiget i Bruxelles den syvogtyvende maj to tusind og otte.

Geschehen zu Brüssel am siebenundzwanzigsten Mai zweitausendacht.

Kahe tuhande kaheksanda aasta maikuu kahekümne seitsmendal päeval Brüsselis.

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις είκοσι εφτά Μαΐου δύο χιλιάδες οκτώ.

Done at Brussels on the twenty-seventh day of May in the year two thousand and eight.

Fait à Bruxelles, le vingt-sept mai deux mille huit.

Fatto a Bruxelles, addì ventisette maggio duemilaotto.

Briselē, divtūkstoš astotā gada divdesmit septītajā maijā.

Priimta du tūkstančiai aštuntų metų gegužės dvidešimt septintą dieną Briuselyje.

Kelt Brüsszelben, a kétezer-nyolcadik év május havának huszonhetedik napján.

Magħmul fi Brussell, fis-sebgħa u għoxrin jum ta' Mejju tas-sena elfejn u tmienja.

Gedaan te Brussel, de zevenentwintigste mei tweeduizend acht.

Sporządzono w Brukseli, dnia dwudziestego siódmego maja roku dwa tysiące ósmego.

Feito em Bruxelas, em vinte e sete de Maio de dois mil e oito.

Întocmit la Bruxelles, douăzeci și șapte mai două mii opt.

V Bruseli dňa dvadsiateho siedmeho mája dvetisícosem.

V Bruslju, dne sedemindvajsetega maja leta dva tisoč osem.

Tehty Brysselissä kahdentenakymmenentenäseitsemäntenä päivänä toukokuuta vuonna kaksituhattakahdeksan.

Som skedde i Bryssel den tjugosjunde maj tjugohundraåtta.

За държавите-членки

Por los Estados miembros

Za členské státy

For medlemsstaterne

Für die Mitgliedstaaten

Liikmesriikide nimel

Για τα κράτη μέλη

For the Member States

Pour les États membres

Per gli Stati membri

Dalībvalstu vārdā

Valstybių narių vardu

A tagállamok részéről

Għall-Istati Membri

Voor de lidstaten

W imieniu państw członkowskich

Pelos Estados-Membros

Pentru statele membre

Za členské štáty

Za države članice

Jäsenvaltioiden puolesta

På medlemsstaternas vägnar

За Европейската общност

Por la Comunidad Europea

Za Evropské společenství

For Det Europæiske Fællesskab

Für die Europäische Gemeinschaft

Euroopa Ühenduse nimel

Για την Ευρωπαϊκή Κοινότητα

For the European Community

Pour la Communauté européenne

Per la Comunità europea

Eiropas Kopienas vārdā

Europos bendrijos vardu

Az Európai Közösség részéről

Għall-Komunità Ewropea

Voor de Europese Gemeenschap

W imieniu Wspólnoty Europejskiej

Pela Comunidade Europeia

Pentru Comunitatea Europeană

Za Európske spoločenstvo

Za Evropsko skupnost

Euroopan yhteisön puolesta

För Europeiska gemenskapen

Für die Schweizerische Eidgenossenschaft

Pour la Confédération suisse

Per la Confederazione svizzera

(1) NACE: Regulamentul (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului din 9 octombrie 1990 privind clasificarea statistică a activităților economice în Comunitatea Europeană (JO L 293, 24.10.1990, p. 1). Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 septembrie 2003 (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

(2) Lucrătorii pot solicita permise de ședere de scurtă durată în cadrul contingentelor menționate la alineatul (3b) chiar și pentru o perioadă mai scurtă de patru luni.”;

(3) Aceste permise se vor elibera, în mod suplimentar față de cele aferente contingentele menționate la articolul 10 din prezentul acord, care sunt rezervate lucrătorilor încadrați în muncă și persoanelor care desfășoară o activitate independentă și care sunt resortisanți ai statelor membre la data semnării prezentului acord (21 iunie 1999) sau resortisanți ai statelor membre care au devenit părți contractante la prezentul acord prin Protocolul din 2004. Aceste permise se eliberează în mod suplimentar față de permisele eliberate în temeiul acordurilor bilaterale existente cu privire la schimburile de stagiari între Elveția și noile state membre.”;

ANEXA 1

Măsuri tranzitorii cu privire la dobândirea de terenuri și reședințe secundare

1. Republica Bulgaria

Republica Bulgaria poate menține în vigoare, timp de cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentului protocol, restricțiile prevăzute în legislația sa, aplicabile la data semnării prezentului protocol cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra unui teren pentru reședință secundară de către resortisanții elvețieni nerezidenți în Bulgaria și de persoanele juridice constituite în conformitate cu legislația elvețiană.

Resortisanții elvețieni care au reședința legală în Bulgaria nu fac obiectul dispozițiilor de la paragraful precedent sau al oricăror norme și proceduri altele decât cele la care sunt supuși resortisanții Bulgariei.

Republica Bulgaria poate menține în vigoare, timp de șapte ani de la data intrării în vigoare a prezentului protocol, restricțiile prevăzute în legislația sa, aplicabile la data semnării prezentului protocol cu privire la dobândirea de terenuri agricole, de păduri și terenuri forestiere de către resortisanții elvețieni nerezidenți și de persoanele juridice constituite în conformitate cu legislația elvețiană. În ceea ce privește dobândirea de terenuri agricole, de păduri și terenuri forestiere, un resortisant elvețian nu poate face în nici un caz obiectul unui tratament mai puțin favorabil decât cel aplicabil la data semnării prezentului protocol sau unui tratament mai restrictiv decât cel aplicabil unui resortisant al unei țări terțe.

Agricultorii independenți care sunt resortisanți elvețieni și care doresc să se stabilească sau să devină rezidenți în Republica Bulgaria nu sunt supuși dispozițiilor de la paragraful precedent și nici altor proceduri decât cele la care sunt supuși resortisanții Republicii Bulgaria.

Prezentele măsuri tranzitorii fac obiectul unei reexaminări generale în decursul celui de-al treilea an de la data intrării în vigoare a prezentului protocol. Comitetul mixt poate decide să reducă sau să pună capăt perioadei de tranziție menționate la primul paragraf.

2. România

România poate menține în vigoare timp de cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentului protocol restricțiile prevăzute în legislația sa, aplicabile la data semnării prezentului protocol cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra unui teren pentru reședință secundară de către resortisanții elvețieni nerezidenți în România și de societățile comerciale constituite în conformitate cu legislația elvețiană, care nu au nici sediul și nici o sucursală sau reprezentanță pe teritoriul României.

Resortisanții elvețieni care au reședința legală în România nu sunt supuși dispozițiilor de la paragraful precedent sau oricăror norme și proceduri altele decât cele la care sunt supuși resortisanții României.

România poate menține în vigoare, timp de șapte ani de la data intrării în vigoare a prezentului protocol, restricțiile prevăzute în legislația sa, aplicabile la data semnării prezentului protocol cu privire la dobândirea de terenuri agricole, de păduri și terenuri forestiere de către resortisanții elvețieni și de societățile comerciale constituite în conformitate cu legislația elvețiană, care nu sunt stabilite sau înregistrate în România. În ceea ce privește dobândirea de terenuri agricole, de păduri și terenuri forestiere, un resortisant elvețian nu poate face în nici un caz obiectul unui tratament mai puțin favorabil decât cel aplicabil la data semnării prezentului protocol sau unui tratament mai restrictiv decât cel aplicabil unui resortisant al unei țări terțe.

Agricultorii independenți care sunt resortisanți elvețieni și care doresc să se stabilească sau să devină rezidenți în România nu sunt supuși dispozițiilor de la paragraful precedent și nici altor proceduri decât cele la care sunt supuși resortisanții României.

ANEXA 2

Anexa II la Acordul dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor se modifică după cum urmează:

La anexa II secțiunea A punctul 1, după partea introductivă „În sensul prezentului acord, regulamentul se adaptează după cum urmează:”, textul se modifică după cum urmează:

(a)

la litera (i) privind anexa III partea A, după ultima mențiune, „Slovacia-Elveția”, se adaugă următorul text:

„Bulgaria-Elveția

Nici unul.

România-Elveția

Nicio convenție.”;

(b)

la litera (j) privind anexa III partea B, după ultima mențiune, „Slovacia-Elveția”, se adaugă următorul text:

„Bulgaria-Elveția

Nici unul.

România-Elveția

Nicio convenție.”

În „Regulamentul (CEE) nr. 1408/71”, în titlul „Secțiunea A: Acte la care se face trimitere” la punctul 1 după „304 R 631: Regulamentul (CE) nr. 631/2004…”, se introduce următorul text:

„Secțiunea 2 (Libera circulație a persoanelor – Securitate socială) din Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006 de adaptare a anumitor regulamente și decizii adoptate în domeniile liberei circulații a mărfurilor, liberei circulații a persoanelor, dreptului societăților comerciale, politicii în domeniul concurenței, agriculturii (inclusiv legislația sanitar-veterinară și fitosanitară), politicii în domeniul transporturilor, fiscalității, statisticii, energiei, mediului, cooperării în domeniile justiției și afacerilor interne, uniunii vamale, relațiilor externe, politicii externe și de securitate comune și instituțiilor, având în vedere aderarea Bulgariei și României, în măsura în care dispozițiile sale se referă la acte comunitare menționate în anexa II la prezentul acord.”

În „Regulamentul (CEE) nr. 574/72”, în titlul „Secțiunea A: Acte la care se face trimitere” la punctul 2 după „304 R 631: Regulamentul (CE) nr. 631/2004…” se introduce următorul text:

În titlul „Secțiunea B: Acte de care părțile contractante trebuie să ia act”, la punctele „4.18. 383 D 0117: Decizia nr. 117…”, „4.27. 388 D 64: Decizia nr. 136…”, „4.37. 393 D 825: Decizia nr. 150”, după „12003 TN 02/02 A: Actul privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Cehe, A Republicii Estonia …” și la punctul „4.77: Decizia nr. 192…”, se introduce următorul text:

5.	Pentru lucrătorii care sunt resortisanți ai Republicii Bulgaria și ai României, dispozițiile prevăzute la alineatul (1) din secțiunea Asigurări de șomaj din protocolul la anexa II se aplică până la sfârșitul celui de al șaptelea an de la intrarea în vigoare a prezentului protocol.

DECLARAȚIE COMUNĂ PRIVIND ADAPTAREA ANEXEI III LA ACORD

Părțile contractante declară că, pentru a asigura buna punere în aplicare a acordului, anexa III se adaptează de îndată pentru a integra, printre altele, Directiva 2005/36/CE astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/100/CE și noile mențiuni pentru Elveția.

DECLARAȚIA ELVEȚIEI PRIVIND MĂSURILE AUTONOME LA DATA SEMNĂRII

Elveția asigură, cu titlu provizoriu, accesul pe piața forței de muncă al cetățenilor noilor state membre, în conformitate cu legislația sa națională, înaintea intrării în vigoare a dispozițiilor tranzitorii prevăzute de prezentul protocol. În acest sens, Elveția va deschide contingente specifice pentru permisele de muncă pe termen scurt, precum și pe termen lung, în sensul articolului 10 alineatul (1) din acord, pentru cetățenii noilor state membre, cu începere de la data semnării prezentului protocol. Contingentele constau în 282 de permise pe termen lung și 1 006 permise pe termen scurt, pe an. Mai mult, în fiecare an vor fi admiși 2 011 lucrători pe termen scurt, pentru o ședere cu o durată mai mică de 4 luni.

20.5.2009

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 124/67

RECOMANDAREA COMISIEI

din 7 mai 2009

cu privire la reglementarea tarifelor de terminare a apelurilor telefonice în rețele fixe și în rețele mobile în UE

(2009/396/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă-cadru) (1), în special articolul 19 alineatul (1),

în urma consultării Comitetului pentru comunicații,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2002/21/CE, autoritățile naționale de reglementare (ANR-urile) contribuie la dezvoltarea pieței interne, printre altele, cooperând reciproc și cu Comisia într-un mod transparent pentru a asigura elaborarea unor practici de reglementare unitare. Totuși, în timpul evaluării a mai mult de 850 de proiecte de măsuri notificate în temeiul articolului 7 din Directiva 2002/21/CE, s-a observat că există în continuare incoerențe în reglementarea tarifelor de terminare a apelurilor de voce.

(2)

Deși în majoritatea statelor membre sunt prevăzute anumite forme de tarifare în funcție de costuri, predomină divergențele între măsurile de control al prețului. Varietății de instrumente pentru calcularea costurilor i se adaugă practicile diferite de implementare a acestora. Prin urmare, se măresc diferențele între tarifele de terminare a apelurilor aplicate la nivelul pieței de gros în Uniunea Europeană, ele putând fi numai parțial explicate de specificitățile naționale. Grupul european al autorităților de reglementare (ERG) instituit prin Decizia 2002/627/CE a Comisiei (2) a recunoscut acest fapt în poziția sa comună cu privire la simetria tarifelor de terminare a apelurilor telefonice în rețele fixe și la simetria tarifelor de terminare a apelurilor telefonice în rețele mobile. În mai multe cazuri, ANR-urile au autorizat aplicarea unor tarife mai ridicate de terminare a apelurilor de către operatorii mai mici ai rețelelor fixe sau mobile pe motiv că aceștia sunt noi intrați pe piață și nu au putut beneficia de economii de scară și/sau sunt supuși unor condiții diferite în ceea ce privește costurile. Aceste asimetrii sunt prezente atât înăuntrul frontierelor naționale, cât și între țări, deși numărul lor scade lent. ERG a recunoscut în poziția sa comună că tarifele de terminare a apelurilor trebuie, în principiu, să fie simetrice, asimetriile necesitând justificări adecvate.

(3)

Divergențele semnificative la nivelul reglementării tarifelor de terminare a apelurilor telefonice în rețelele fixe și în rețelele mobile creează distorsiuni grave ale concurenței. Situația de pe piața terminării apelurilor este aceea a unui acces bidirecțional în care se presupune că ambii operatori de interconectare beneficiază de acordul existent în acest sens, dar, deoarece acești operatori se află în același timp în concurență pentru abonați, ratele de terminare a apelurilor pot avea implicații strategice și concurențiale importante. Atunci când ratele de terminare a apelurilor sunt fixate la un nivel care depășește costurile eficiente, se creează transferuri substanțiale între piețele de telefonie fixă și mobilă și consumatori. În plus de aceasta, pe piețele în care operatorii dețin cote de piață asimetrice, se poate ajunge la plata unor sume importante de la micii concurenți spre concurenții mai mari. În plus, nivelul absolut al tarifelor de terminare a apelurilor în rețelele mobile rămâne ridicat într-o serie de state membre în comparație cu tarifele practicate în alte țări din afara Uniunii Europene, precum și în comparație cu tarifele de terminare a apelurilor în rețelele fixe în general, ceea ce se traduce în continuare cu prețuri ridicate, deși în scădere, pentru consumatorii finali. Un tarif ridicat de terminare a apelurilor are tendința de a implica prețuri cu amănuntul ridicate pentru originarea apelurilor și o rată a utilizării proporțional mai scăzută, reducându-se astfel bunăstarea consumatorului.

(4)

Lipsa armonizării, până în prezent, în ceea ce privește aplicarea principiilor contabilității costurilor la piața terminării apelurilor demonstrează necesitatea unei abordări comune care să ofere o securitate juridică mai ridicată și măsuri de stimulare adecvate pentru investitorii potențiali și să reducă povara legislativă suportată de operatorii care acționează în prezent în mai multe state membre. Obiectivul unui cadru legislativ coerent pentru piețele de terminare a apelurilor este clar, este recunoscut de ANR-uri și a fost menționat în mod repetat de către Comisie în cadrul evaluării propunerilor de măsuri în temeiul articolului 7 din Directiva 2002/21/CE.

(5)

Anumite prevederi ale cadrului legislativ pentru rețelele și serviciile de comunicare electronică impun implementarea mecanismelor contabilității costurilor și a obligațiilor de control al prețurilor necesare și adecvate; este vorba mai ales de articolele 9, 11 și 13 coroborate cu considerentul 20 din Directiva 2002/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora (Directiva privind accesul) (3).

(6)

Recomandarea 2005/698/CE a Comisiei din 19 septembrie 2005 privind separarea contabilă și contabilitatea costurilor în temeiul cadrului reglementar al comunicațiilor electronice (4) a prevăzut un cadru pentru o aplicare coerentă a prevederilor specifice referitoare la contabilitatea costurilor și separarea contabilă, în vederea ameliorării transparenței sistemului contabil de reglementare, a metodelor, precum și a procedurilor de audit și raportare spre beneficiul tuturor părților implicate.

(7)

Serviciul furnizat la nivelul pieței de gros de terminare a apelurilor de voce este serviciul necesar pentru terminarea apelurilor la puncte fixe (în rețele fixe) sau la abonați (în rețele mobile). Sistemul de tarifare din UE se bazează pe principiul „Calling Party Network Pays” (adică rețeaua părții apelante plătește), ceea ce înseamnă că tariful de terminare este stabilit de rețeaua apelată și plătit de rețeaua apelantă. Acest serviciu nu îi este facturat apelatului și acesta nu are, în general, niciun motiv de a reacționa la prețul de terminare stabilit de furnizorul său de rețea. În acest context, tarifarea excesivă este preocuparea principală, în materie de concurență, a autorităților de reglementare. Prețurile ridicate de terminare a apelurilor sunt recuperate, în final, prin impunerea utilizatorilor finali a unor tarife mai ridicate pentru apeluri. Având în vedere situația de acces bidirecțional a piețelor de terminare a apelurilor, alte probleme potențiale de concurență includ subvenționarea încrucișată între operatori. Aceste probleme potențiale de concurență apar atât pe piața terminării apelurilor în rețele fixe, cât și pe cea în rețele mobile. Astfel, având în vedere capacitatea și motivația operatorilor de terminare a apelurilor de a ridica în mod substanțial prețurile peste costuri, tarifarea în funcție de costuri este considerată ca fiind cea mai potrivită măsură pentru a rezolva această problemă pe termen mediu. Considerentul 20 din Directiva 2002/19/CE menționează că metoda de recuperare a costurilor trebuie să fie adaptată situației. Având în vedere caracteristicile specifice ale piețelor de terminare a apelurilor și problemele asociate legate de concurență și de distribuție, Comisia a recunoscut de multă vreme că stabilirea unei abordări comune bazate pe un standard de cost eficient și pe aplicarea unor tarife simetrice de terminare a apelurilor ar promova eficiența și concurența sustenabilă și ar maximiza beneficiile consumatorilor din punct de vedere al prețului și al ofertelor de servicii.

(8)

În conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2002/21/CE, statele membre se asigură că, la îndeplinirea sarcinilor de reglementare prevăzute de directiva în cauză și de directivele specifice, în special cele menite să asigure o concurență efectivă, ANR-urile țin cât mai mult seama de faptul că este de dorit ca reglementările să fie neutre din punct de vedere tehnologic. Articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2002/21/CE impune, de asemenea, ANR-urilor să promoveze concurența, printre altele, prin garantarea unui beneficiu maxim utilizatorilor în termeni de alegere, preț și calitate a serviciilor și asigurându-se că nu există nici un fel de denaturare sau restricție a concurenței. Pentru a realiza aceste obiective, precum și o aplicare consecventă în toate statele membre, tarifele de terminare reglementate trebuie reduse, cât mai repede, la nivelul costurilor unui operator eficient.

(9)

Într-un mediu competitiv, operatorii ar concura pe baza costurilor curente și nu ar fi compensați pentru costurile suportate din cauza unor ineficiențe. Datele referitoare la costurile istorice trebuie, prin urmare, convertite în costuri curente pentru a reflecta costurile unui operator eficient care utilizează o tehnologie modernă.

(10)

Operatorii compensați pentru costurile reale suportate pentru terminarea apelurilor au o motivație scăzută să amelioreze eficacitatea. Implementarea unui model bottom-up este coerentă cu conceptul dezvoltării unei rețele pentru un operator eficient, iar modelul economic/tehnic de rețea eficientă este construit cu ajutorul costurilor curente. Acesta reflectă mai degrabă cantitatea de echipamente necesară, și nu cantitatea efectiv furnizată, și ignoră costurile moștenite.

(11)

Având in vedere faptul că un model bottom-up se bazează în cea mai mare parte pe date derivate – de exemplu costurile de rețea sunt calculate pe baza informațiilor de la vânzătorii de echipamente –, autoritățile de reglementare ar putea dori coroborarea rezultatelor unui model bottom-up cu rezultatele unui model top-down, pentru a produce rezultate cât mai fiabile posibil și pentru a evita discrepanțele prea mari între cheltuielile de exploatare, costul investițiilor și repartiția costurilor între un operator ipotetic și unul real. Pentru a identifica și ameliora eventualele deficiențe ale modelului bottom-up, cum ar fi asimetria informației, ANR trebuie să compare rezultatele abordării prin modelizarea bottom-up cu cele obținute printr-un model corespondent top-down care folosește date verificate.

(12)

Modelul costului trebuie să se bazeze pe alegerea tehnologiile eficiente, disponibile pe durata prevăzută de model, în măsura în care acestea pot fi identificate. De aceea, un model bottom-up elaborat în prezent ar putea, în principiu, să plece de la ipoteza că rețelele de bază pentru rețelele fixe fac parte din următoarea generație de rețele (NGN). Modelul bottom-up pentru rețelele mobile ar trebui să plece de la ipoteza unei combinații între 2G și 3G pentru partea de acces a rețelei conform situației anticipate, în timp ce partea de bază a rețelei ar putea să se întemeieze pe NGN.

(13)

Având în vedere caracteristicile particulare ale piețelor de terminare a apelurilor, costurile serviciilor de terminare a apelurilor trebuie să fie calculate pe baza unui model de costuri incrementale pe termen lung (LRIC). Într-un model LRIC, toate costurile sunt variabile și, deoarece se presupune că toate activele sunt înlocuite pe termen lung, fixarea cheltuielilor pe baza LRIC permite recuperarea eficientă a costurilor. Modelele LRIC includ numai acele costuri generate de furnizarea unei prestări suplimentare definite. O abordare a costurilor incrementale care atribuie numai costurile generate eficient, care nu ar fi suportate dacă serviciul inclus în prestarea suplimentară nu ar mai fi furnizat (adică costurile evitabile) promovează producția și consumul eficiente și minimizează denaturările potențiale ale concurenței. Cu cât ratele de terminare a apelurilor se îndepărtează mai mult de costurile incrementale, cu atât vor fi mai mari denaturările concurenței între piețele de telefonie fixă și mobilă și/sau între operatorii cu cote de piață asimetrice și fluxurile de trafic. De aceea este justificată aplicarea unei abordări LRIC pure, conform căreia prestarea suplimentară este serviciul de terminare a apelurilor furnizat la nivelul pieței de gros și care include numai costurile evitabile. O abordare LRIC ar permite și recuperarea tuturor costurilor fixe și variabile (din moment ce se consideră că pe termen lung costurile fixe vor deveni variabile), care se adaugă furnizării serviciului de terminare a apelurilor la nivelul pieței de gros, facilitând astfel recuperarea eficientă a costurilor.

(14)

Costurile evitabile reprezintă diferența dintre costurile totale identificate pe termen lung ale unui operator care furnizează gama sa completă de servicii și costurile totale identificate pe termen lung ale unui operator care furnizează gama sa completă de servicii, cu excepția serviciului de terminare a apelurilor furnizat părților terțe la nivelul pieței de gros (adică costul separat al unui operator care nu oferă părților terțe serviciul de terminare). Pentru asigurarea unei atribuiri adecvate a costurilor, trebuie făcută distincția între cele legate de trafic – adică toate costurile fixe și variabile care cresc cu nivelul traficului – și cele nelegate de trafic – adică toate costurile care nu cresc atunci când crește traficul. Pentru identificarea costurilor evitabile care corespund serviciului de terminare a apelurilor furnizat la nivelul pieței de gros, costurile nelegate de trafic trebuie ignorate. Apoi, poate fi indicată atribuirea costurilor legate de trafic mai întâi altor servicii (cum ar fi originarea apelurilor, SMS, MMS, bandă largă, linii închiriate etc.), serviciul de terminare a apelurilor furnizat la nivelul pieței de gros fiind luat în considerare abia la sfârșit. Costurile atribuite serviciului de terminare a apelurilor furnizat la nivelul pieței de gros trebuie, astfel, să fie egale cu costurile suplimentare generate de furnizarea serviciului. Prin urmare, contabilizarea costurilor bazată pe abordarea LRIC pentru serviciile de terminare a apelurilor furnizate la nivelul pieței de gros a telefoniei fixe și mobile trebuie să permită numai recuperarea costurilor care ar putea fi evitate dacă un serviciu de terminare a apelurilor nu ar mai fi furnizat părților terțe la nivelul pieței de gros.

(15)

Se poate observa că terminarea apelurilor este un serviciu care generează beneficii atât pentru partea apelantă, cât și pentru partea apelată (dacă apelatul nu ar realiza un beneficiu, el nu ar accepta apelul), ceea ce sugerează că ambele părți contribuie la generarea costurilor. Utilizarea principiului ocazionării costurilor pentru stabilirea prețurilor în funcție de costuri ar sugera că acestea din urmă trebuie suportate de cel care le-a generat. Având în vedere caracterul bilateral al piețelor de terminare a apelurilor cu costuri generate de două părți, nu toate costurile aferente trebuie recuperate prin tarifele reglementate de terminare a apelurilor, la nivelul pieței de gros. În sensul prezentei recomandări, însă, se pot recupera prin tarifele la nivelul pieței de gros toate costurile evitabile ale serviciului de terminare a apelurilor furnizat pe piața de gros, adică toate costurile care cresc odată cu creșterea traficului de terminare a apelurilor la nivelul pieței de gros.

(16)

La stabilirea tarifelor de terminare a apelurilor, orice deviație de la nivelul unic al costului eficient trebuie justificată de diferențe obiective de cost care nu pot fi controlate de operator. În cazul rețelelor fixe nu a fost identificată nicio astfel de diferență obiectivă de cost care să fie în afara controlului operatorului. În cazul rețelelor mobile, o repartiție inegală a frecvențelor poate fi considerată un factor exogen care generează diferențe ale costurilor unitare între operatorii de telefonie mobilă. Diferențe exogene de cost pot apărea atunci când repartizarea frecvențelor nu s-a realizat cu ajutorul unor mecanisme bazate pe principiile pieței, ci pe baza unui proces secvențial de acordare a licențelor. Atunci când repartizarea frecvențelor se realizează cu ajutorul unui mecanism bazat pe principiile pieței cum ar fi licitația sau atunci când există o piață secundară, diferențele de cost datorate frecvențelor sunt generate într-un mod mai intrinsec și este posibilă reducerea lor semnificativă sau eliminarea lor.

(17)

Noii intrați pe piețele de telefonie mobilă riscă să aibă și costuri unitare mai ridicate pentru o perioadă de tranziție, până când ating nivelul minim de eficiență. În astfel de situații, după ce au identificat existența unor obstacole pentru intrarea și dezvoltarea pe piața cu amănuntul, ANR-urile le pot permite acestora să își recupereze costurile incrementale mai ridicate față de cele ale operatorului modelizat, în decursul unei perioade de tranziție de până la patru ani de la intrarea pe piață. Este rezonabil să se prevadă o perioadă de patru ani pentru eliminarea treptată a asimetriilor, în baza poziției comune a ERG și potrivit estimării conform căreia pe piața telefoniei mobile ar fi necesari trei-patru ani după intrarea pe piață pentru a se ajunge la o cotă de piață între 15 și 20 % care să se apropie, astfel, de nivelul minim de eficiență. Aceasta diferă de situația noilor intrați pe piețele de telefonie fixă, care au posibilitatea de a obține costuri unitare scăzute concentrându-și rețelele asupra unor legături cu o densitate ridicată în anumite zone geografice și/sau prin închirierea de inputuri pertinente în rețea de la operatorii istorici.

(18)

Abordarea preferată este o metodă de amortizare care să reflecte valoarea economică a unui activ. Totuși, dacă nu este posibilă elaborarea unui model fiabil de amortizare economică, alte abordări sunt posibile, inclusiv metoda de amortizare liniară, anuitățile sau anuitățile variabile. Criteriul pentru a alege între abordările alternative este cât de mult se apropie acestea de evaluarea economică a amortizării. Astfel, dacă nu este posibilă elaborarea unui model fiabil de amortizare economică, profilul amortizării fiecărui activ principal al modelului bottom-up trebuie examinat separat și trebuie aleasă abordarea care generează un profil de amortizare similar cu cel al amortizării economice.

(19)

În ceea ce privește nivelul de eficiență, piețelor de telefonie fixă și mobilă li se aplică considerente diferite. Nivelul minim de eficiență poate fi atins la niveluri diferite în sectorul telefoniei fixe și în cel al telefoniei mobile, aceasta depinzând de diversele cadre reglementare și comerciale care li se aplică fiecăruia.

(20)	Atunci când reglementează tarifele de terminare la nivelul pieței de gros, ANR-urile nu trebuie să împiedice operatorii să adopte acorduri alternative pentru schimbarea traficului de terminare pe viitor, în măsura în care aceste acorduri sunt coerente cu principiile pieței concurențiale.

(21)

O perioadă de tranziție până la 31 decembrie 2012 este considerată ca suficient de lungă pentru a permite, pe de o parte, ANR-urilor să implementeze modelul costului și, pe de altă parte, operatorilor să-și adapteze planul de afaceri în consecință, răspunzând în același timp nevoii urgente de a garanta consumatorilor un beneficiu maxim în termen de tarife eficiente de terminare bazate pe costuri.

(22)

Pentru ANR-urile cu resurse limitate, ar putea fi necesară, în mod excepțional, o perioadă suplimentară de tranziție pentru pregătirea modelului recomandat al costului. În astfel de circumstanțe, dacă o ANR poate demonstra că o metodă (de exemplu analiza comparativă) diferită de modelul bottom-up LRIC bazat pe costurile curente duce la rezultate coerente cu această recomandare și compatibile, din punct de vedere al eficienței, cu rezultatele generate de o piață competitivă, ea ar putea lua în calcul stabilirea unor prețuri provizorii pe baza acestei metode alternative până la 1 iulie 2014. ANR-urile care dispun de resurse limitate și pentru care ar fi cu adevărat disproporționată aplicarea metodei recomandate pentru calcularea costului după această dată pot continua să aplice o metodă alternativă până la revizuirea prezentei recomandări, cu excepția cazului în care organismul instituit pentru cooperarea dintre ANR-uri și Comisie, inclusiv grupurile de lucru aferente, furnizează sprijin practic și orientări suficiente pentru a compensa limitarea respectivă a resurselor și, în particular, costul implementării metodei recomandate. Rezultatele generate prin metode alternative nu trebuie să depășească media tarifelor de terminare a apelurilor stabilite de acele ANR-uri care implementează metoda recomandată pentru calcularea costului.

(23)	Prezenta recomandare a făcut obiectul unei proceduri de consultare publică,

RECOMANDĂ:

Atunci când autoritățile naționale de reglementare (ANR-urile) impun, în conformitate cu articolul 13 din Directiva 2002/19/CE, obligații de control al prețurilor operatorilor desemnați de ANR-uri ca deținători de putere semnificativă pe piețele de gros ale serviciilor de terminare a apelurilor de voce în rețelele de telefonie publică (denumite în continuare „piețele terminării apelurilor în rețele fixe și în rețele mobile”) în urma unor analize ale pieței realizate în conformitate cu articolul 16 din Directiva 2002/21/CE, ANR-urile trebuie să fixeze tarife de terminare a apelurilor pe baza costurilor suportate de un operator eficient. Aceasta implică și simetria tarifelor respective. În acest scop, ANR-urile trebuie să procedeze în modul descris în cele ce urmează.

2.	Se recomandă întemeierea evaluării costurilor eficiente pe costurile curente și utilizarea unei abordări prin modelizarea bottom-up bazată pe costurile incrementale pe termen lung (LRIC) drept metodă pertinentă pentru calcularea costurilor.

3.	ANR-urile pot compara rezultatele abordării prin modelizarea bottom-up cu cele ale unui model top-down care utilizează date verificate, pentru a controla și ameliora fiabilitatea rezultatelor, și pot efectua ajustările implicate.

Modelul costului trebuie să se bazeze pe tehnologiile eficiente, disponibile pe durata prevăzută de model. Partea de bază a rețelelor fixe și a rețelelor mobile ar putea, în principiu, să facă parte din următoarea generație de rețele (NGN). Partea de acces a rețelelor mobile ar trebui, de asemenea, să se bazeze pe o combinație de telefonie 2G și 3G.

Diferitele categorii de costuri la care se fac referiri în acest document sunt definite după cum urmează:

(a)	„costurile incrementale” sunt acele costuri care pot fi evitate dacă o anumită prestare suplimentară nu mai este furnizată (denumite și costuri evitabile);

(b)	„costurile legate de trafic” sunt toate acele costuri fixe și variabile care cresc atunci când crește traficul.

În cadrul modelului LRIC, prestările suplimentare relevante trebuie definite ca serviciul de terminare a apelurilor de voce furnizat părților terțe la nivelul pieței de gros. Aceasta implică faptul că, pentru evaluarea costurilor incrementale, ANR-urile trebuie să determine diferența dintre costurile totale pe termen lung ale unui operator care furnizează gama sa completă de servicii și costurile totale pe termen lung ale acestui operator în absența serviciului de terminare a apelurilor furnizat părților terțe la nivelul pieței de gros. Trebuie făcută o distincție între costurile legate de trafic și costurile nelegate de trafic, acestea din urmă trebuind ignorate atunci când se calculează tarifele de terminare a apelurilor la nivelul pieței de gros. Abordarea recomandată în vederea identificării costurilor incrementale pertinente ar fi atribuirea costurilor legate de trafic mai întâi altor servicii decât celui de terminare a apelurilor furnizat la nivelul pieței de gros, pentru ca acestuia din urmă să i se atribuie, în final, doar costurile reziduale legate de trafic. Aceasta implică alocarea serviciilor reglementate de terminare a apelurilor numai a acelor costuri care ar fi putut fi evitate dacă serviciul de terminare a apelurilor la nivelul pieței de gros nu ar mai fi fost furnizat părților terțe. Principiile pentru calcularea serviciului suplimentar, furnizat la nivelul pieței de gros, de terminare a apelurilor în rețelele fixe și, respectiv, în rețelele mobile sunt detaliate în anexă.

7.	Abordarea recomandată cu privire la amortizarea activelor este amortizarea economică, atunci când această este posibilă.

8.	Atunci când decide asupra scării adecvate a eficienței a operatorului modelizat, ANR-urile trebuie să țină cont de principiile pentru definirea unei scale ale eficienței adecvate rețelelor mobile și fixe de terminare a apelurilor, astfel cum sunt definite în anexă.

În cadrul determinării nivelului costului eficient, orice deviație de la principiile sus-menționate trebuie justificată prin diferențe obiective de cost care nu pot fi controlate de operatorul în cauză. Astfel de diferențe obiective de cost pot apărea pe piața terminării apelurilor în rețelele mobile ca urmare a unei repartiții inegale a frecvențelor. În măsura în care frecvențele suplimentare achiziționate în vederea furnizării la nivelul pieței de gros a serviciului de terminare a apelurilor sunt incluse în modelul costului, ANR-urile trebuie să revizuiască în mod regulat diferențele obiective de cost, determinând, printre altele, dacă, pe o bază estimativă, frecvențe suplimentare ar putea deveni disponibile prin procese de atribuire bazate pe principiile pieței care ar duce la dispariția diferențelor de cost rezultate din repartizarea existentă, sau dacă acest dezavantaj relativ în termen de cost se reduce în timp odată cu creșterea volumelor ultimilor intrați.

10.

Dacă se poate demonstra că un nou intrat pe piața telefoniei mobile care își desfășoară activitatea sub nivelul minim de eficiență suportă costuri unitare incrementale mai mari decât cele ale operatorului modelizat, după ce au identificat existența unor obstacole pentru intrarea și dezvoltarea pe piața cu amănuntul, ANR-urile pot permite recuperarea acestor costuri superioare pe durata unei perioade de tranziție, prin tarife reglementate de terminare a apelurilor. O astfel de perioadă nu trebuie să depășească patru ani de la intrarea pe piață.

11.

Prezenta recomandare nu aduce atingere deciziilor reglementare luate anterior de ANR-uri cu privire la problemele ridicate de aceasta. Cu toate acestea, ANR-urile trebuie să se asigure că, până la 31 decembrie 2012, tarifele de terminare a apelurilor sunt implementate simetric și eficient în ceea ce privește costurile, în funcție de diferențele obiective de cost identificate în conformitate cu punctele 9 și 10.

12.

În condiții excepționale în care o ANR nu are capacitatea, în special din cauza resurselor limitate, de a finaliza la timp modelul recomandat al costului și poate demonstra că o metodă diferită de modelul bottom-up LRIC bazat pe costurile curente duce la rezultate coerente cu această recomandare și compatibile, din punct de vedere al eficienței, cu rezultatele generate de o piață competitivă, ea ar putea lua în calcul stabilirea unor prețuri provizorii pe baza acestei metode alternative până la 1 iulie 2014. ANR-urile care dispun de resurse limitate și pentru care ar fi cu adevărat disproporționată aplicarea metodei recomandate pentru calcularea costului după această dată pot continua să aplice o metodă alternativă până la revizuirea prezentei recomandări, cu excepția cazului în care organismul instituit pentru cooperarea dintre ANR-uri și Comisie, inclusiv grupurile de lucru aferente, furnizează sprijin practic și orientări suficiente pentru a compensa limitarea respectivă a resurselor și, în particular, costul implementării metodei recomandate. Rezultatele generate prin metode alternative nu trebuie să depășească media tarifelor de terminare a apelurilor stabilite de acele ANR-uri care implementează metoda recomandată pentru calcularea costului.

13.	Prezenta recomandare va fi revizuită cel târziu la patru ani după data aplicării.

14.	Prezenta recomandare se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 7 mai 2009.

Pentru Comisie

Viviane REDING

Membru al Comisiei

(1) JO L 108, 24.4.2002, p. 33.

(2) JO L 200, 30.7.2002, p. 38.

(3) JO L 108, 24.4.2002, p. 7.

(4) JO L 266, 11.10.2005, p. 64.

ANEXĂ

Principiile de calcul al tarifelor de terminare a apelurilor în rețelele fixe la nivelul pieței de gros

Costurile incrementale pertinente (adică costurile evitabile) ale unui serviciu de terminare a apelurilor furnizat la nivelul pieței de gros reprezintă diferența dintre costurile totale pe termen lung ale unui operator care furnizează gama sa completă de servicii și costurile totale pe termen lung ale acestui operator când acesta nu furnizează părților terțe serviciul de terminare a apelurilor la nivelul pieței de gros.

Trebuie făcută o distincție între costurile legate de trafic și cele nelegate de trafic pentru a se garanta atribuirea corectă a acestor costuri. Costurile nelegate de trafic trebuie ignorate atunci când se calculează tarifele de gros de terminare a apelurilor. Dintre costurile legate de trafic, trebuie atribuite prestării suplimentare de terminare a apelurilor numai acelea care ar putea fi evitate în absența furnizării unui serviciu de terminare a apelurilor la nivelul pieței de gros. Aceste costuri evitabile pot fi calculate prin alocarea costurilor legate de trafic mai întâi altor servicii decât celui de terminare a apelurilor furnizat la nivelul pieței de gros (cum ar fi originarea apelurilor, serviciile de date mobile, IPTV etc.), numai costurile reziduale legate de trafic fiind alocate serviciului de terminare a apelurilor furnizat la nivelul pieței de gros.

Din oficiu, demarcația între costurile legate de trafic și cele nelegate de acesta este reprezentată de primul punct de concentrare a traficului. Într-o rețea PSTN acest punct ar trebui să se situeze, în mod normal, în amonte de cartea de linii, în concentrator (distant). Echivalentul pe o NGN pe bandă largă este cartea de linii în DSLAM/MSAN (1). Atunci când DSLAM/MSAN se situează într-un cabinet stradal, trebuie identificat dacă bucla din amonte, dintre cutie și comutator/repartitorul principal (MDF) este un mediu comun și trebuie tratată ca parte a categoriei de costuri legate de trafic, caz în care punctul de demarcare între costurile legate și cele nelegate de trafic va fi situat în cabinetul stradal. Dacă o capacitate dedicată este alocată serviciului de terminare a apelurilor de voce fără o raportare la tehnologia utilizată, atunci punctul de demarcație rămâne la nivelul concentratorului (distant).

În conformitate cu abordarea descrisă mai sus, exemple de costuri care ar fi incluse în serviciul suplimentar de terminare a apelurilor ar include capacitatea suplimentară de rețea necesară transportului de trafic suplimentar de terminare a apelurilor la nivelul pieței de gros (de exemplu, infrastructura adițională de rețea în măsura în care este justificată de necesitatea de a crește capacitatea în scopul suportării traficului suplimentar de terminare a apelurilor la nivelul pieței de gros), precum și costurile comerciale suplimentare de gros legate în mod direct de furnizarea către părțile terțe, la nivelul pieței de gros, a serviciului de terminare a apelurilor.

Pentru a determina nivelul de eficiență al unui operator în scopurile modelului costului, ANR-urile trebuie să ia în considerare faptul că, în rețelele fixe, operatorii au posibilitatea de a-și construi rețelele în anumite zone geografice și de a se concentra asupra unor legături cu o densitate ridicată și/sau să închirieze inputuri pertinente în rețea de la operatorii istorici. Atunci când definesc nivelul unic de eficiență, ANR-urile trebuie să țină cont de necesitatea promovării unui acces eficace, recunoscând în același timp că, în anumite condiții, micii operatori pot furniza servicii la costuri unitare mai scăzute în zone geografice mai restrânse. De asemenea, se poate presupune că micii operatori care nu pot beneficia de aceleași avantaje de scară în zone geografice mai extinse ca și marii operatori, pot mai degrabă achiziționa inputuri de gros decât să furnizeze ei înșiși serviciile de terminare.

Principiile de calcul al tarifelor de terminare a apelurilor în rețelele mobile la nivelul pieței de gros

Costurile incrementale pertinente (adică costurile evitabile) ale unui serviciu de terminare a apelurilor furnizat la nivelul pieței de gros reprezintă diferența dintre costurile totale pe termen lung ale unui operator care furnizează gama sa completă de servicii și costurile totale pe termen lung ale unui operator care nu furnizează părților terțe serviciul de terminare a apelurilor la nivelul pieței de gros.

Trebuie făcută o distincție între costurile legate de trafic și cele nelegate de trafic pentru a se garanta atribuirea corectă a acestor costuri. Costurile nelegate de trafic trebuie ignorate atunci când se calculează tarifele de gros de terminare a apelurilor. Dintre costurile legate de trafic, trebuie atribuite prestării suplimentare de terminare a apelurilor numai acelea care ar putea fi evitate în absența furnizării unui serviciu de terminare a apelurilor la nivelul pieței de gros. Aceste costuri evitabile pot fi calculate prin alocarea costurilor legate de trafic mai întâi altor servicii decât celui de terminare a apelurilor furnizat la nivelul pieței de gros (cum ar fi originarea apelurilor, SMS, MMS etc.), fiind alocate serviciului de terminare a apelurilor furnizat la nivelul pieței de gros numai costurile reziduale legate de trafic.

Costurile terminalului și ale cartelei SIM nu sunt legate de trafic și trebuie excluse din modelul de calculare a costurilor pentru serviciile de terminare a apelurilor furnizate la nivelul pieței de gros.

Gradul de acoperire este cel mai bine descris prin aptitudinea sau posibilitatea de a efectua un apel unic din orice punct al rețelei într-un anumit moment, termenul de capacitate însemnând costurile adiționale de rețea necesare pentru suportarea nivelelor crescătoare de trafic. Necesitatea de a furniza abonaților o astfel de acoperire generează costuri nelegate de trafic care nu trebuie atribuite furnizării suplimentare, la nivelul pieței de gros, a serviciului de terminare a apelurilor. Investițiile în piețe mature de rețele mobile sunt mai degrabă justificate de creșterea capacității și de elaborarea unor noi servicii care trebuie să se reflecte în modelul costului. Costul incremental al serviciilor de terminare a apelurilor furnizate la nivelul pieței de gros trebuie, prin urmare, să excludă costurile aferente acoperirii și să includă costurile aferente capacității suplimentare, în măsura în care acestea sunt generate de furnizarea unor servicii de terminare a apelurilor de voce la nivelul pieței de gros.

Costurile utilizării frecvențelor (autorizația de conservare și utilizare a frecvențelor) suferite ca urmare a furnizării abonaților rețelei de servicii la nivelul pieței cu amănuntul sunt determinate, la început, de numărul de abonați, nefiind, deci, legate de trafic și nu trebuie luate în considerate atunci când se calculează furnizarea suplimentară, la nivelul pieței de gros, a serviciului de terminare a apelurilor. Costurile achiziționării unor frecvențe suplimentare în vederea creșterii capacității (peste minimul necesar furnizării de servicii abonaților, la nivelul pieței cu amănuntul) în scopul suportării traficului suplimentar care rezultă din furnizarea serviciului, la nivelul pieței de gros, de terminare a apelurilor de voce trebuie incluse, atunci când este posibil, pe baza costurilor de oportunitate previzionate.

În conformitate cu abordarea descrisă mai sus, exemplele de costuri care ar fi incluse în serviciul suplimentar de terminare a apelurilor ar include capacitatea suplimentară de rețea necesară transportului de trafic suplimentar la nivelul pieței de gros (de exemplu infrastructura adițională de rețea în măsura în care este justificată de necesitatea de a crește capacitatea în scopul suportării traficului suplimentar la nivelul pieței de gros). Astfel de costuri legate de rețea ar putea include centrele adiționale de comutare ale serviciilor mobile (MSCs adiționale) sau rețeaua principală absolut necesară pentru transportul traficului de terminare a apelurilor spre părțile terțe. De asemenea, atunci când unele elemente ale rețelei sunt partajate în scopul de a furniza servicii de originare și de terminare a apelurilor, cum ar fi stațiile de bază de telefonie mobilă sau stațiile de emisie-recepție de bază (BTS), aceste elemente sunt incluse în modelul costului de terminare a apelurilor în măsura în care sunt necesare pentru capacitatea suplimentară de care este nevoie pentru transportul traficului de terminare a apelurilor spre părțile terțe. În plus, costurile suplimentare aferente frecvențelor și costurile comerciale suplimentare de gros legate în mod direct de furnizarea părților terțe, la nivelul pieței de gros, a serviciului de terminare a apelurilor, ar fi, de asemenea, luate în considerare. Aceasta implică faptul că costurile aferente acoperirii, costurile generale inevitabile și costurile comerciale de la nivelul pieței cu amănuntul nu sunt incluse.

Pentru determinarea nivelului minim de eficiență în scopurile modelului costului și având în vedere evoluția cotelor de piață într-un anumit număr de state membre ale UE, abordarea recomandată este fixarea acestui nivel la o cotă de piața de 20 %. Se poate presupune că operatorii telefoniei mobile care au intrat pe piață vor face eforturi pentru maximizarea eficienței și veniturilor și vor fi, astfel, capabili de a atinge o cotă minimă de piață de 20 %. În cazul în care o ANR poate demonstra că pe teritoriul statului membru respectiv condițiile de piață implică un nivel minim de eficiență diferit, atunci ea se poate abate de la abordarea recomandată.

(1) Multiplexor de acces pentru linia digitală de abonat/Nod de acces multiservicii.

20.5.2009

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 124/75

Rectificare la Regulamentul (CE) nr. 43/2009 al Consiliului din 16 ianuarie 2009 de stabilire, pentru 2009, a posibilităților de pescuit și a condițiilor conexe pentru anumite stocuri de pește și grupe de stocuri de pește, aplicabile în apele comunitare și, pentru navele comunitare, în ape în care sunt necesare limitări ale capturilor

( Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 22 din 26 ianuarie 2009 )

La paginile 32-35, în anexa I:

(a)	rubrica „Germo alalunga ALB Ton alb” se elimină;

(b)

în loc de	:	„Lampanyctus achirus”,
se va citi	:	„Nannobrachium achirus”;

(c)

în loc de	:	„Pseudochaenichthus georgianus”,
se va citi	:	„Pseudochaenichthys georgianus”;

(d)

în loc de	:	„Radjiformes”,
se va citi	:	„Rajiformes”;

(e)

în loc de

„Molva macrophthalmus

SLI

Molva macrophthalmus”,

se va citi

„Molva macrophthalma

SLI

Molva macrophthalma”.

2.	La paginile 32-35, în anexa I, și la pagina 118, în tabelul al doilea:

în loc de:

„Tetrapturus alba”,

se va citi:

„Tetrapturus albidus”.

3.	La paginile 32-35, în anexa I, și la pagina 96, în primul și al doilea tabel:

în loc de

„Trisopterus esmarki”,

se va citi

„Trisopterus esmarkii”;

4.	La pagina 41, în anexa IA, în tabelul al doilea – Specie: Hering, Zona: capturi accidentale în zona IIIa:

în loc de

„(HER/03A-BC.)”,

se va citi

„(HER/03A-BC)”.

La pagina 41, în anexa IA, în tabelul al treilea – Specie: Hering, Zona: capturi accidentale în zonele IV, VIId și în apele CE din zona IIa:

(a)

în loc de	:	„apele CE din zona#x00A0IIa”,
se va citi	:	„apele CE din zona IIa”;

(b)

în loc de	:	„(HER/2A47DX.)”,
se va citi	:	„(HER/2A47DX)”.

6.	La pagina 42, în anexa IA, în primul tabel – Specie: Hering, Zona: VIId; IVc:

în loc de

„(HER/4CXB7D.)”,

se va citi

„(HER/4CXB7D)”;

7.	La pagina 43, anexa IA, în tabelul al treilea – Specie: Hering, Zona: VIIa:

în loc de:

„(HER/07A/MM.)”,

se va citi:

„(HER/07A/MM)”.

8.	La pagina 65, în anexa IA, în primul tabel – Specie: Putasu, Zona: VIIIc, IX și X; apele CE din zona CECAF 34.1.1:

în loc de:

„Specie

Putasu

Micromesistius poutassou

Zona

VIIIc, IX și X; apele CE din zona CECAF 34.1.1

(WHB/8C3411)

Spania

12 124

TAC analitică

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Portugalia

3 031

15 155 (1) (2)

TAC

590 000

se va citi:

„Specie

Putasu

Micromesistius poutassou

Zona

VIIIc, IX și X; apele CE din zona CECAF 34.1.1

(WHB/8C3411)

Spania

12 124

TAC analitică

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Portugalia

3 031

15 155 (3) (4)

TAC

590 000

9.	La pagina 67, în anexa IA, în tabelul al doilea – Specie: Mihalț de mare, Zona: apele CE din zona IV:

în loc de:

„Specie

Mihalț de mare

Molva molva

Zona

apele CE din zona IV

(LIN/04.)

Belgia

TAC analitică

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.”

Danemarca

286

Germania

177

Franța

159

Țările de Jos

Suedia

Regatul Unit

2 196

2 856

se va citi:

„Specie

Mihalț de mare

Molva molva

Zona

apele CE din zona IV

(LIN/04.)

Belgia

TAC analitică

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.”

Danemarca

286

Germania

177

Franța

159

Țările de Jos

Suedia

Regatul Unit

2 196

2 854

10.	La pagina 67, în anexa IA tabelul al treilea – Specie: Mihalț de mare, Zona: apele CE și cele internaționale din zona V:

în loc de:

„Specie

Mihalț de mare

Molva molva

Zona

apele CE și cele internaționale din zona V

(LIN/05.)

Belgia

TAC analitică

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.”

Danemarca

Germania

Franța

Regatul Unit

se va citi:

„Specie

Mihalț de mare

Molva molva

Zona

apele CE și cele internaționale din zona V

(LIN/05.)

Belgia

TAC analitică

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.”

Danemarca

Germania

Franța

Regatul Unit

11.	La pagina 68, în anexa IA, în primul tabel – Specie: Mihalț de mare, Zona: apele CE și cele internaționale din zonele VI, VII, VIII, IX, X, XII și XIV:

în loc de:

„Specie

Mihalț de mare

Molva molva

Zona

apele CE și cele internaționale din zonele VI, VII, VIII, IX, X, XII și XIV

(LIN/6X14.)

Belgia

TAC analitică

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Danemarca

Germania

147

Spania

2 969

Franța

3 166

Irlanda

793

Portugalia

Regatul Unit

3 645

10 776

Norvegia

5 638 (1) (2)

Insulele Feroe

250 (3) (4)

TAC

16 664

[…]”

se va citi:

„Specie

Mihalț de mare

Molva molva

Zona

apele CE și cele internaționale din zonele VI, VII, VIII, IX, X, XII și XIV

(LIN/6X14.)

Belgia

TAC analitică

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Danemarca

Germania

147

Spania

2 969

Franța

3 166

Irlanda

793

Portugalia

Regatul Unit

3 645

10 774

Norvegia

5 638 (1) (2)

Insulele Feroe

250 (3) (4)

TAC

16 662

[…]”

12.	La pagina 81, în anexa IA, în primul tabel – Specie: Vulpi și pisici de mare, Zona: apele CE din zonele VIa-b și VIIa-c, e-k:

în loc de:

„Specie

Vulpi și pisici de mare

Rajidae

Zona

apele CE din zonele VIa-b și VIIa-c, e-k

(SRX/67AKXD)

Belgia

1 422 (1) (2)

TAC de precauție

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Estonia

8 (1) (2)

Franța

6 383 (1) (2)

Germania

19 (1) (2)

Irlanda

2 055 (1) (2)

Lituania

Țările de Jos

6 (1) (2)

Portugalia

35 (1) (2)

Spania

1 718 (1) (2)

Regatul Unit

4 070 (1) (2)

15 748 (1) (2)

TAC

15 748 (2)

[…]”

se va citi:

„Specie

Vulpi și pisici de mare

Rajidae

Zona

apele CE din zonele VIa-b și VIIa-c, e-k

(SRX/67AKXD)

Belgia

1 422 (1) (2)

TAC de precauție

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Estonia

8 (1) (2)

Franța

6 383 (1) (2)

Germania

19 (1) (2)

Irlanda

2 055 (1) (2)

Lituania

Țările de Jos

6 (1) (2)

Portugalia

35 (1) (2)

Spania

1 718 (1) (2)

Regatul Unit

4 070 (1) (2)

15 749 (1) (2)

TAC

15 749 (2)

[…]”

13.	La pagina 81, în anexa IA, în tabelul al doilea – Specie: Vulpi și pisici de mare, Zona: apele CE din zona VIId:

în loc de:

„Specie

Vulpi și pisici de mare

Rajidae

Zona

apele CE din zona VIId

(SRX/07D)

Belgia

94 (1) (2)

TAC de precauție

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Franța

789 (1) (2)

Țările de Jos

5 (1) (2)

Regatul Unit

157 (1) (2)

1 044 (1) (2)

TAC

1 044 (2)

[…]”

se va citi:

„Specie

Vulpi și pisici de mare

Rajidae

Zona

apele CE din zona VIId

(SRX/07D.)

Belgia

94 (1) (2)

TAC de precauție

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Franța

789 (1) (2)

Țările de Jos

5 (1) (2)

Regatul Unit

157 (1) (2)

1 045 (1) (2)

TAC

1 045 (2)

[…]”

14.

La pagina 82, în anexa IA, în primul tabel – Specie: Vulpi și pisici de mare, Zona: apele CE din zonele VII și IX:

(a)

în loc de	:	„zonele VII și IX”,
se va citi	:	„zonele VIII și IX”.

(b)

în loc de

„Specie

Vulpi și pisici de mare

Rajidae

Zona

apele CE din zonele VII și IX

(SRX/8910-C)

Belgia

13 (5) (2)

TAC de precauție

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Franța

2 435 (5) (2)

Portugalia

1 974 (5) (2)

Spania

1 986 (5) (2)

Regatul Unit

14 (5) (2)

6 423 (5) (2)

TAC

6 423 (2)

[…]”

se va citi

„Specie

Vulpi și pisici de mare

Rajidae

Zona

apele CE din zonele VII și IX

(SRX/89-C.)

Belgia

13 (6) (2)

TAC de precauție

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Franța

2 435 (6) (2)

Portugalia

1 974 (6) (2)

Spania

1 986 (6) (2)

Regatul Unit

14 (6) (2)

6 422 (6) (2)

TAC

6 422 (2)

[…]”

15.	La pagina 91, în anexa IA, tabelul al doilea – Specie: șprot, Zona: apele CE din zonele VIId și VIIe

în loc de:

„Specie

Șprot

Sprattus sprattus

Zona

VIId și VIIe

(SPR/7DE.)

Belgia

TAC de precauție

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.”

Danemarca

1 997

Germania

Franța

430

Țările de Jos

430

Regatul Unit

3 226

6 144

TAC

6 144

se va citi:

„Specie

Șprot

Sprattus sprattus

Zona

VIId și VIIe

(SPR/7DE.)

Belgia

TAC de precauție

Se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.”

Danemarca

1 997

Germania

Franța

430

Țările de Jos

430

Regatul Unit

3 226

6 145

TAC

6 145

16.	La pagina 101, în anexa IB, în primul tabel – Specie: Cod, Zona: I și IIb:

în loc de:

„Specie

Cod

Gadus morhua

Zona

I și IIb

(COD/1/2B.)

Germania

3 476

Nu se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Spania

8 984

Franța

1 483

Polonia

1 628

Portugalia

1 897

Regatul Unit

2 226

Toate statele membre

100 (1)

19 793 (2)

TAC

525 000

[…]”

se va citi:

„Specie

Cod

Gadus morhua

Zona

I și IIb

(COD/1/2B.)

Germania

3 476

Nu se aplică articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Nu se aplică articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Se aplică articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96.

Spania

8 984

Franța

1 483

Polonia

1 628

Portugalia

1 897

Regatul Unit

2 226

Toate statele membre

100 (1)

19 794 (2)

TAC

525 000

[…]”

17.	La pagina 120, în anexa IE, în tabelul al cincilea – Specie: Kril, Zona: FAO 58.4.2 Antarctica:

în loc de:

„[…]
Diviziunea 58.4.2 vest	1 448 000
Diviziunea 58.4.2 est de 55° E	1 080 000

se va citi:

„[…]

Diviziunea 58.4.2 vest

(KRI/*F-42W)

1 448 000

Diviziunea 58.4.2 est de 55° E

(KRI/*F-42E)

1 080 000

18.

La pagina 125, în anexa IIA, „Dispoziții generale”, punctul 4, „Unelte de pescuit reglementate”, la paginile 129 și 130, în apendicele 1 la anexa IIA, în tabele, și la pagina 131, în apendicele 2 la anexa IIA, în tabelul III – „Formatul datelor”:

(a)

în loc de	:	„GN1”,
se va citi	:	„GN”;

(b)

în loc de	:	„GT1”,
se va citi	:	„GT”;

(c)

în loc de	:	„LL1”,
se va citi	:	„LL”.

19.	La pagina 163, în anexa III, în partea D, „Oceanul Pacific de Est”, la punctul 21.1:

în loc de:

„21.1.

Pescuitul cu nave de pescuit cu plase-pungă de ton cu aripioare galbene (Thunnus albacares), ton obez (Thunnus obesus) și ton dungat (Katsuwonus pelamis) este interzis fie de la 1 august la 28 septembrie 2009, fie de la 10 noiembrie 2009 la 31 decembrie 2010, în zona definită de următoarele limite: […]”,

se va citi:

„21.1.

Pescuitul cu nave de pescuit cu plase-pungă de ton cu aripioare galbene (Thunnus albacares), ton obez (Thunnus obesus) și ton dungat (Katsuwonus pelamis) este interzis fie de la 1 august la 28 septembrie 2009, fie de la 10 noiembrie 2009 la 8 ianuarie 2010, în zona definită de următoarele limite: […]”.

20.	În tot cuprinsul actului:

în loc de:

„#x00A0”,

se va citi:

„”.

(1) Din care maximum 68 % poate fi pescuit în zona economică exclusivă norvegiană sau în zona de pescuit din jurul Jan Mayen (WHB/*NZJM2).

(2) Din care maximum 27 % poate fi pescuit în apele feroeze (WHB/*05B-F).”

(3) Din care maximum 68 % poate fi pescuit în zona economică exclusivă norvegiană sau în zona de pescuit din jurul Jan Mayen (WHB/*NZJM2).

(4) Din care maximum 27 % poate fi pescuit în apele feroeze (WHB/*5B-F).”

(5) Capturile de Leucoraja naevus (RJN/8910-C), vatos (Raja clavata) (RJC/8910-C) se raportează separat.

(6) Capturile de Leucoraja naevus (RJN/89-C.), vatos (Raja clavata) (RJC/89-C.) se raportează separat.

(7) Această TAC se aplică pe perioada 1 decembrie 2008-30 noiembrie 2009.”

(8) Această TAC se aplică pe perioada 1 decembrie 2008-30 noiembrie 2009.”

		ISSN 1830-3625 doi:10.3000/18303625.L_2009.124.ron
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		L 124

Ediţia în limba română	Legislaţie	Anul 52 20 mai 2009

Cuprins		I Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare este obligatorie	Pagina
		REGULAMENTE
		Regulamentul (CE) nr. 410/2009 al Comisiei din 19 mai 2009 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume	1
	*	Regulamentul (CE) nr. 411/2009 al Comisiei din 18 mai 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 798/2008 de stabilire a unei liste a țărilor terțe, teritoriilor, zonelor sau compartimentelor din care pot fi importate în Comunitate și pot tranzita Comunitatea păsările de curte și produsele de pasăre, precum și a cerințelor de certificare sanitar-veterinară ( 1 )	3
		DIRECTIVE
	*	Directiva 2009/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind produsele alimentare cu destinație nutrițională specială (reformare) ( 1 )	21
	*	Directiva 2009/13/CE a Consiliului din 16 februarie 2009 de punere în aplicare a acordului încheiat între Asociația Armatorilor din Comunitatea Europeană (ECSA) și Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi (ETF) cu privire la Convenția din 2006 privind munca în domeniul maritim și de modificare a Directivei 1999/63/CE	30

	II Acte adoptate în temeiul Tratatelor CE/Euratom a căror publicare nu este obligatorie
	DECIZII
	Consiliu
	2009/392/CE
*	Decizia Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind încheierea, în numele Comunității Europene și al statelor sale membre, a unui Protocol la Acordul între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, în ceea ce privește participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și a României ca urmare a aderării acestora la Uniunea Europeană	51
	Protocol la Acordul între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor în ceea ce privește participarea, în calitate de părți contractante, a Republicii Bulgaria și a României ca urmare a aderării acestora la Uniunea Europeană	53
	2009/393/CE
*	Decizia Consiliului din 18 mai 2009 de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată, în numele Comunității, în cadrul Consiliului internațional al cerealelor în ceea ce privește prelungirea Convenției privind comerțul cu cereale din 1995	63
	2009/394/CE
*	Decizia Consiliului din 18 mai 2009 de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată, în numele Comunității, în cadrul Consiliului internațional al zahărului, în ceea ce privește prelungirea Acordului internațional privind zahărul din 1992	64
	Comisie
	2009/395/CE
*	Decizia Comisiei din 14 mai 2009 privind introducerea pe piață, pentru utilizări esențiale, a produselor biocide care conțin temefos, în departamentele franceze de peste mări [notificată cu numărul C(2009) 3744]	65
	RECOMANDĂRI
	Comisie
	2009/396/CE
*	Recomandarea Comisiei din 7 mai 2009 cu privire la reglementarea tarifelor de terminare a apelurilor telefonice în rețele fixe și în rețele mobile în UE	67

(EUR/100 kg)
Cod NC	Codul țărilor terțe (1)	Valoare forfetară de import
0702 00 00	JO	73,9
	MA	42,7
	MK	72,5
	TN	101,3
	TR	88,0
	ZZ	75,7
0707 00 05	EG	127,4
	MA	32,7
	TR	136,7
	ZZ	98,9
0709 90 70	TR	122,7
0709 90 70	ZZ	122,7
0805 10 20	EG	41,7
	IL	57,6
	MA	42,7
	TN	49,2
	TR	107,8
	US	49,3
	ZA	56,7
	ZZ	57,9
0805 50 10	AR	67,3
	TR	48,0
	ZA	53,8
	ZZ	56,4
0808 10 80	AR	98,0
	BR	73,4
	CL	82,5
	CN	90,9
	MK	42,0
	NZ	99,4
	US	124,4
	UY	71,7
	ZA	83,2
	ZZ	85,1

		Rectificări
	*	Rectificare la Regulamentul (CE) nr. 43/2009 al Consiliului din 16 ianuarie 2009 de stabilire, pentru 2009, a posibilităților de pescuit și a condițiilor conexe pentru anumite stocuri de pește și grupe de stocuri de pește, aplicabile în apele comunitare și, pentru navele comunitare, în ape în care sunt necesare limitări ale capturilor (JO L 22, 26.1.2009)	75