Gestionarea spațiului de stocare iCloud

Ai nevoie de mai mult spațiu de stocare iCloud? Îți poți gestiona cu ușurință spațiul de stocare pentru a elibera spațiu sau pentru a face upgrade la iCloud+.

Când configurezi iCloud, primești automat 5 GB de spațiu de stocare gratuit. Poți utiliza spațiul respectiv pentru backupuri iCloud, pentru a-ți păstra fotografiile și videoclipurile în Poze iCloud, pentru a-ți păstra documentele actualizate în iCloud Drive și altele. Poți verifica întotdeauna cât spațiu de stocare folosești în Configurări pe dispozitivul tău sau în iCloud.com. Dacă mai ai puțin spațiu de stocare, îți poți gestiona spațiul de stocare pentru a elibera spațiu sau pentru a face upgrade la iCloud+ oricând.

Află cum să faci upgrade la iCloud+

Nu îți este clar care este diferența dintre capacitatea de stocare furnizată de dispozitivul tău și spațiul de stocare iCloud? Află mai multe despre spațiul de stocare al dispozitivului și spațiul de stocare în iCloud.

Eliberează spațiu de stocare în iCloud

Dacă epuizezi spațiul de stocare în iCloud, dispozitivul nu face backup în iCloud, noile poze și videoclipuri nu se încarcă în Poze iCloud, iar iCloud Drive și alte aplicații iCloud nu rămân actualizate pe toate dispozitivele. Iar tu nu vei putea trimite sau primi e-mailuri cu adresa ta de e-mail iCloud.

Poți să eliberezi spațiu de stocare în iCloud ștergând conținut pe care nu-l folosești. Dar înainte de a șterge ceva, se recomandă să arhivezi sau să faci copii ale informațiilor pe care le stochezi în iCloud.

Pentru a elimina conținutul pe care nu îl folosești, selectează o categorie de mai jos și urmează pașii:

Dacă spațiul de stocare devine insuficient pe dispozitivul tău iPhone sau iPad cu iOS 17 sau iPadOS 17 sau o versiune ulterioară, accesează secțiunea Recomandări pentru dvs. în configurările iCloud. De aici, poți să ștergi anumite lucruri de care nu mai ai nevoie, cum ar fi poze, fișiere mari sau backupuri vechi.

  1. Deschide aplicația Configurări, atinge numele tău, apoi atinge iCloud.

  2. Atinge Recomandări pentru dvs., apoi atinge una dintre opțiuni și urmează instrucțiunile de pe ecran pentru a elibera spațiul de stocare.

    Ecran iPhone care afișează sugestiile Recomandări pentru dvs. în configurările iCloud.

Dacă nu vezi ceea ce cauți în secțiunea Recomandări pentru dvs., poți să ștergi în continuare manual anumite tipuri de conținut din iCloud.

Reducerea dimensiunii backupului iCloud

Atunci când faci backup în iCloud pentru dispozitivul tău iPhone sau iPad, se efectuează automat backupul informațiilor cele mai importante de pe dispozitivul tău. După instalare, multe aplicații fac automat backup în iCloud. Poți să micșorezi dimensiunea backupului iCloud și să eliberezi spațiu în iCloud dacă nu mai faci backupuri pentru aplicațiile pe care nu le folosești sau dacă ștergi backupurile iCloud vechi.

Află mai multe despre backupurile iCloud

Alegerea aplicațiilor pentru care se face backup pe un dispozitiv iPhone, iPad sau Apple Vision Pro

  1. Deschide aplicația Configurări, atinge numele tău, apoi atinge iCloud.

  2. Atinge Spațiu de stocare sau atinge Gestionați spațiul de stocare al contului, apoi atinge Backupuri.

  3. Atinge numele dispozitivului folosit.

  4. Dezactivează aplicațiile pentru care nu dorești să faci backup.

  5. Pentru a confirma, atinge Dezactivați.

După ce confirmi că dorești să deactivezi, backupul în iCloud pentru aplicația respectivă va fi dezactivat, iar toate informațiile aplicației din iCloud vor fi eliminate.

Pentru anumite aplicații se face mereu backup și acesta nu poate fi dezactivat.

Ștergerea backupurilor și dezactivarea backupului iCloud pentru un dispozitiv

Poți să ștergi backupuri iCloud vechi pentru dispozitivul pe care-l folosești în mod curent sau pentru dispozitive mai vechi pe care este posibil să nu le mai folosești. Backupurile iCloud sunt disponibile timp de 180 de zile după ce dezactivezi sau nu mai utilizezi Backupul iCloud. Backupurile care sunt utilizate în prezent pentru a restaura un dispozitiv nu pot fi șterse.

iPhone, iPad sau Apple Vision Pro

  1. Deschide aplicația Configurări, atinge numele tău, apoi atinge iCloud.

  2. Atinge Spațiu de stocare sau atinge Gestionați spațiul de stocare al contului, apoi atinge Backupuri.

  3. Atinge numele dispozitivului cu backupul pe care dorești să-l ștergi.

  4. Atinge Dezactivați și ștergeți de pe iCloud. Pentru a confirma, atinge Dezactivați și ștergeți.

Atunci când ștergi un backup, se dezactivează automat backupul iCloud pentru dispozitivul tău iPhone, iPad sau Apple Vision Pro. Poți activa din nou funcția Backup iCloud în configurările iCloud de pe dispozitivul tău.

Mac

  1. Alege meniul Apple  > Configurări sistem.

  2. Fă clic pe numele tău, apoi pe iCloud.

  3. Fă clic pe Gestionați, apoi selectează Backupuri.

  4. Selectează unul dintre backupurile dispozitivului, apoi fă clic pe butonul de eliminare – pentru a șterge. Dacă dorești să dezactivezi Backup și să elimini toate backupurile pentru dispozitivul respectiv din iCloud, selectează Ștergeți atunci când ți se solicită confirmarea.

Atunci când ștergi un backup, se dezactivează și funcția Backup iCloud pentru dispozitiv. Poți activa din nou funcția Backup iCloud în configurările iCloud de pe dispozitivul tău.

PC cu Windows

  1. Deschide iCloud pentru Windows.

  2. Fă clic pe Stocare.

  3. Selectează Backup din listă.

  4. Selectează unul dintre backupurile dispozitivului, apoi fă clic pe Ștergeți. Dacă dorești să dezactivezi Backup și să elimini toate backupurile pentru dispozitivul respectiv din iCloud, selectează Ștergeți atunci când ți se solicită confirmarea.

Atunci când ștergi un backup, se dezactivează și funcția Backup iCloud pentru dispozitiv. Poți activa din nou funcția Backup iCloud în configurările iCloud de pe dispozitivul tău.

Ștergerea de fotografii din Poze iCloud

Poze iCloud utilizează spațiul de stocare iCloud pentru a-ți păstra toate pozele și videoclipurile actualizate, pe toate dispozitivele. Poți elibera spațiu în iCloud dacă ștergi fotografii și clipuri video de care nu mai ai nevoie din aplicația Poze de pe oricare dintre dispozitivele tale.

Înainte de a șterge ceva, asigură-te că faci backup pentru fotografiile și videoclipurile pe care le vrei în continuare. Atunci când folosești Poze iCloud și ștergi o poză sau un clip video de pe un singur dispozitiv, acesta este șters, de asemenea, de pe toate celelalte dispozitive pe care ești autentificat cu același cont Apple.

Urmează pașii de mai jos pentru a șterge poze și clipuri video din Aplicația Poze iCloud. Dacă nu folosești Poze iCloud, poți să ștergi poze din biblioteca Poze.

Dacă faci parte dintr-o Bibliotecă foto partajată iCloud, pozele adăugate în biblioteca partajată sunt luate în considerare numai pentru spațiul de stocare al persoanei care a creat biblioteca partajată. Pentru a șterge elemente care sunt luate în considerare pentru spațiul tău de stocare iCloud, asigură-te că vizualizezi Biblioteca personală.

iPhone, iPad sau Apple Vision Pro

  1. Deschide aplicația Poze.

  2. Atinge Toate sau Toate pozele.

  3. Atinge Selectați, apoi alege pozele sau clipurile video pe care vrei să le ștergi.

  4. Atinge butonul Ștergețibutonul Ștergeți, apoi atinge Ștergeți poza sau Ștergeți clipul video.

Dacă nu folosești Poze iCloud

Dacă nu folosești aplicația Poze iCloud, biblioteca Poze face parte din backupul tău pe iCloud. Pentru a verifica cât spațiu de stocare utilizează în Backup iCloud:

  1. Deschide aplicația Configurări, atinge numele tău, apoi atinge iCloud.

  2. Atinge Spațiu de stocare sau atinge Gestionați spațiul de stocare al contului, apoi atinge Backupuri.

  3. Atinge numele dispozitivului pe care îl folosești, apoi uită-te la biblioteca foto.

Pentru a reduce dimensiunea backupului pentru Poze, salvează-ți pozele și clipurile video pe computer, apoi efectuează backupul manual pentru dispozitivul tău. Dacă vrei să păstrezi fotografiile și videoclipurile pe dispozitivul tău, poți să dezactivezi aplicația Poze în Backup sau să faci upgrade la iCloud+ pentru mai mult spațiu de stocare. Dacă există poze pe care nu dorești să le păstrezi, le poți șterge:

  1. Deschide aplicația Poze.

  2. Selectează elementul pe care dorești să-l ștergi.

  3. Atinge butonul Ștergețibutonul Ștergeți, apoi atinge Ștergeți poza.

Mac

  1. Deschide aplicația Poze.

  2. Selectează pozele și videoclipurile pe care dorești să le ștergi.

  3. Apasă tasta de ștergere de pe tastatură, apoi fă clic pe Ștergeți pentru a confirma.

iCloud.com

  1. De pe iPhone, iPad, Apple Vision Pro sau de pe computer, conectează-te la iCloud.com.

  2. Selectează aplicația Poze.

  3. Selectează pozele sau videoclipurile pe care dorești să le ștergi.

    • Pentru a selecta mai multe poze sau videoclipuri, atinge Selectați pe iOS, iPadOS sau visionOS sau ține apăsată tasta Command pe un computer Mac sau Ctrl pe un PC în timp ce selectezi elementele.

    • Pentru a le selecta pe toate, ține apăsată tasta Command-A pe macOS sau Ctrl-A pe Windows sau atinge Selectează tot pe iOS, iPadOS sau visionOS.

  4. Atinge sau fă clic pe butonul Ștergețibutonul Ștergeți, apoi atinge sau fă clic pe Ștergeți.

Îți poți recupera pozele și videoclipurile șterse accesând albumul Șterse recent în termen de 30 de zile. Dacă dorești să elimini mai rapid conținut din albumul Șterse recent, atinge Selectați, apoi selectează articolele pe care dorești să le elimini. Atinge Ștergeți > Ștergeți. Dacă depășești spațiul de stocare în iCloud, dispozitivul tău elimină imediat pozele și videoclipurile șterse, iar acestea nu vor putea fi recuperate prin accesarea albumului Șterse recent.

Ștergerea dosarelor sau fișierelor în iCloud Drive

Poți gestiona și șterge dosare și fișiere stocate în iCloud Drive de pe un dispozitiv iPhone, iPad, Apple Vision Pro, ori de pe un computer Mac sau PC. Dacă participi la un dosar partajat al altei persoane, acesta nu este luat în considerare vizavi de spațiul tău de stocare iCloud.

iPhone

  1. Accesează aplicația Fișiere și atinge Răsfoiți.

  2. Sub Locații, atinge iCloud Drive.

  3. Pentru a șterge dosare, atinge butonul Mai multe, apoi atinge Selectați și alege dosarele pe care vrei să le ștergi. Atinge butonul Ștergeți. Pentru a șterge un fișier, cum ar fi unul din interiorul unui dosar, atinge dosarul pentru a-l deschide. Atinge butonul Mai multebutonul Mai multe, apoi atinge Selectați și alege fișierele pe care dorești să le ștergi.

  4. Apoi atinge Ștergeți pentru a elimina fișierele sau dosarele din iCloud Drive de pe toate dispozitivele tale.

Poți găsi dosarele și fișierele șterse în Șterse recent timp de 30 de zile.

iPad sau Apple Vision Pro

  1. Accesează aplicația Fișiere și deschide bara laterală.

  2. Sub Locații, atinge iCloud Drive.

  3. Pentru a șterge un dosar, atinge Selectați, apoi alege dosarul pe care vrei să-l elimini. Atinge Ștergeți. Pentru a șterge un fișier, cum ar fi unul din interiorul unui dosar, atinge dosarul pentru a-l deschide. Atinge Selectați și alege fișierele pe care vrei să le ștergi.

  4. Atinge Ștergeți pentru a elimina fișierele sau dosarele din iCloud Drive de pe toate dispozitivele tale.

Poți găsi dosarele și fișierele șterse în Șterse recent timp de 30 de zile.

Mac

  1. Deschide Finder și accesează dosarul iCloud Drive.

  2. Trage un articol în Coș sau mută-l într-un alt dosar de pe Mac. Dacă îl muți în Coș, îl poți găsi în Șterse recent timp de 30 de zile.

PC cu Windows

Pe un PC cu iCloud pentru Windows, îți poți gestiona fișierele iCloud Drive folosind Windows Explorer. Poți să fixezi un fișier sau un dosar în Windows Explorer sau să urmezi acești pași pentru a adăuga un dosar iCloud Drive în Windows Explorer și pentru a-l șterge din iCloud Drive:

  1. Descarcă și instalează iCloud pentru Windows.

  2. Autentificați‑vă în contul dvs. Apple.

  3. Activează iCloud Drive.

  4. Accesează dosarul iCloud Drive.

  5. Selectează dosarele sau fișierele pe care vrei să le ștergi.

  6. Fă clic pe Elimină. Îl poți găsi în Șterse recent timp de 30 de zile.

iCloud.com

  1. Autentifică-te în iCloud.com, apoi selectează aplicația iCloud Drive.

  2. Selectează fișierele pe care vrei să le ștergi, apoi atinge sau fă clic pe butonul Mai multebutonul Mai multe, apoi atinge sau fă clic pe Ștergeți elementele selectate. Acestea vor fi disponibile în Șterse recent timp de 30 de zile.

Ștergerea mesajelor și fișierelor atașate în aplicația Mesaje

Când folosești aplicația Mesaje în iCloud, toate mesajele și fișierele atașate pe care le trimiți și le primești vor utiliza spațiul de stocare iCloud. Poți elibera mai mult spațiu dacă ștergi mesajele și fișierele atașate, cum ar fi pozele, videoclipurile și fișierele de care nu mai ai nevoie.

Ștergerea unui mesaj sau a unui fișier atașat de pe un dispozitiv iPhone, iPad sau Apple Vision Pro

  1. Într-o conversație prin mesaje, atinge lung bula de mesaj sau fișierul atașat pe care dorești să îl ștergi.

  2. Atinge Mai multe.

  3. Atinge butonul Ștergețibutonul Ștergeți, apoi atinge Ștergeți mesajul.

Ștergerea mai multor fișiere atașate la un contact sau dintr-o conversație

  1. Într-o conversație cu mesaje, atinge numele contactului din partea de sus a ecranului.

  2. În secțiunea Poze, atinge Afișați tot.

  3. Atinge Selectați, apoi atinge imaginile pe care vrei să le ștergi.

  4. Atinge Ștergeți, apoi atinge Ștergeți fișierul atașat pentru confirmare.

Ștergerea unei întregi conversații

  1. Glisează la stânga pe conversația pe care vrei s-o ștergi.

  2. Atinge butonul Ștergețibutonul Ștergeți.

  3. Apasă din nou pe Ștergeți pentru a confirma.

Ștergerea unui mesaj sau a unui fișier atașat de pe computerul Mac

  1. Deschide o conversație prin mesaje.

  2. Fă control-clic pe bula de mesaje pe care vrei să o ștergi.

  3. Selectează Ștergeți.

  4. Fă clic pe Șterge pentru confirmare.

Ștergerea mai multor fișiere atașate la un contact sau dintr-o conversație

  1. Deschide o conversație prin mesaje.

  2. Fă clic pe butonul Informațiibutonul Informații.

  3. Derulează până la secțiunea Poze.

  4. Fă clic pe un fișier atașat, apoi ține apăsată tasta Command pentru a selecta mai multe fișiere atașate.

  5. Fă Control-clic sau clic dreapta, apoi alege Șterge.

  6. Fă clic pe Ștergeți fișierul atașat pentru confirmare.

Ștergerea unei întregi conversații

  1. Apasă Control și fă clic pe o conversație.

  2. Selectează Șterge sau Șterge conversația.

  3. Fă clic pe Șterge pentru confirmare.

Ștergerea mesajelor și gestionarea aplicației Mail

Poți elibera spațiu iCloud dacă ștergi mesaje de e-mail din contul de e-mail iCloud. De asemenea, poți să muți mesaje de e-mail de pe dispozitivul tău iPhone sau iPad pe un computer Mac sau un PC, unde nu vor mai încărca spațiul de stocare iCloud.

Urmează pașii de mai jos pentru a șterge mesaje din cont. Nu uita că mesajele care au atașate fișiere mari ocupă mai mult spațiu decât niște mesaje e-mail care conțin doar text.

iPhone, iPad sau Apple Vision Pro

Dacă dispozitivul este configurat să acceseze e-mailul iCloud, poți să ștergi mesajele din orice cutie poștală, iar apoi să golești Coșul pentru a elibera spațiu:

  1. Glisează spre stânga pe orice mesaj pentru a-l șterge.

  2. Accesează Cutii poștale și alege dosarul Coș.

  3. Pentru a șterge mesajele unul câte unul, glisează spre stânga pe fiecare mesaj. Pentru a șterge totul, atinge Editați, atingeți Selectați tot, apoi atinge Ștergeți. Atinge Ștergeți tot pentru confirmare.

Mac sau PC Windows

Dacă folosești iCloud Mail cu o aplicație de e-mail de desktop, precum Mail de pe un computer Mac sau Microsoft Outlook de pe un PC, urmează acești pași:

  • Aplicația Mail pe un computer Mac: șterge mesajele de care nu mai ai nevoie, apoi selectează Cutia poștală > Suprimă articolele șterse și selectează din meniu contul de e-mail iCloud. Apoi fă clic pe Șterge pentru confirmare.

  • Microsoft Outlook 2010 și până la Outlook 2016 (Windows): șterge mesajele pe care nu le mai dorești. Outlook va șterge definitiv mesajele cu următoarea ocazie în care închizi și repornești aplicația.

iCloud.com

  1. Autentifică-te pe iCloud.com.

  2. Selectează Mail și alege dosarul Coș.

  3. Pentru a șterge mesajele pe rând, selectează mesajul pe care dorești să îl ștergi, apoi selectează butonul Coșbutonul Coș. Pentru a șterge mai multe mesaje, selectează mesajele pe care vrei să le ștergi, apoi selectează Ștergeți.

Ștergerea mementourilor vocale

Cu mementourile vocale în iCloud, înregistrările tale vocale sunt stocate în iCloud. Le poți șterge cu ușurință, dacă ai nevoie de mai mult spațiu.

iPhone, iPad sau Apple Vision Pro

  1. Deschide aplicația Reportofon, apoi atinge Toate înregistrările.

  2. Selectează înregistrările pe care dorești să le ștergi, apoi atinge butonul Ștergețibutonul Ștergeți.

  3. Atinge Șterse recent, atinge Editați, selectează înregistrarea, apoi atinge Ștergeți.

  4. Atinge Ștergeți definitiv pentru a confirma.

Mac

  1. Selectează mementourile vocale pe care dorești să le ștergi.

  2. Fă clic pe butonul Ștergețibutonul Ștergeți.

  3. Deschide Șterse recent, apoi fă clic pe Ștergeți tot sau Ștergeți.

  4. Fă clic pe Șterge definitiv pentru confirmare.

Ștergerea datelor FaceTime din iCloud

Când ștergi FaceTime din iCloud, această acțiune elimină toate datele din aplicație și anumite date din aplicația Telefon, inclusiv mesajele vocale ale telefonului și mesajele video și audio FaceTime. Nu vei putea recupera datele după ce ștergi FaceTime din iCloud. În funcție de versiunea de software, poți exporta mesaje video din FaceTime înainte de a șterge FaceTime din iCloud, astfel încât acestea să fie salvate în aplicația Poze. Află cum se exportă mesajele video FaceTime.

iPhone, iPad sau Apple Vision Pro

  1. Deschide aplicația Configurări, atinge numele tău, apoi atinge iCloud.

  2. Atinge Spațiu de stocare sau Gestionați spațiul de stocare al contului.

  3. Atinge FaceTime, apoi atinge Ștergeți datele din iCloud.

Mac

  1. Alege meniul Apple  > Configurări sistem.

  2. Fă clic pe numele tău, apoi pe iCloud.

  3. Fă clic pe Gestionați > FaceTime, apoi fă clic pe Ștergeți de pe iCloud.

Află mai multe despre arhivarea și realizarea de copii ale informațiilor pe care le salvezi în iCloud

Informațiile despre produsele care nu sunt fabricate de Apple sau despre site-urile web independente care nu sunt controlate sau testate de Apple sunt furnizate fără recomandare sau aprobare. Apple nu își asumă nicio responsabilitate în ceea ce privește selectarea, funcționarea sau utilizarea site-urilor web sau produselor de la terți. Apple nu face niciun fel de declarații privind acuratețea sau fiabilitatea site-urilor web terțe. Contactează furnizorul acestor produse pentru a obține mai multe informații.

Data publicării: