9. parlamenti ciklus Carmen AVRAM

În calitate de negociator al grupului S&D, am solicitat, prin intermediul raportului, revizuirea politicii comune în domeniul pescuitului, având în vedere nevoile urgențe de flexibilizare și adaptare ale sectorului la noua realitate influențată de multiplele crize suprapuse.
În România, activitatea de pescuit și acvacultură a fost puternic perturbată din pricina pandemiei, dar, mai ales, din cauza războiului din Ucraina. Mine, plutind în derivă, fix în zonele de pescuit din Marea Neagră, au ținut bărcile la mal și au provocat pierderi financiare considerabile. De aceea, e nevoie ca activitatea de pescuit și acvacultură să beneficieze de aceleași reguli precum agricultura, când vine vorba de ajutorul de stat.
În plus, am solicitat Comisiei să permită creșterea tonajului navelor de pescuit cu scopul de a îmbunătăți siguranța la bord. Fără aceste investiții rapide, sectorul, oricum îmbătrânit, riscă să piardă și mai mulți oameni și să nu poată realiza schimbul generațional vital.

Am votat în favoarea acestui regulament care va introduce un nou set de reguli pentru a proteja meșteșugurile tradiționale europene și produsele industriale. În timp ce produsele agricole sunt deja protejate de o „indicație geografică” (IG), acum aceasta se va extinde pentru a acorda protecție produselor locale nealimentare. Noua legislație se va aplica pentru peste 800 de produse, precum bijuterii, textile, sticlă, porțelan, instrumente muzicale sau mobilier.
De acum, consumatorii vor avea garanția că vor achiziționa un produs autentic, vor ști că a fost produs într-o anumită regiune, cu materiale locale, și că nu este un fals.
De asemenea, acest regulament va deschide calea către o anumită armonizare a legislațiilor naționale divergente și va fi o garanție că produsele artizanale și industriale locale ale UE sunt protejate, inclusiv dincolo de granițele Uniunii.

Contrar aparențelor, posibilitatea etichetării unei părți a sării produse la nivel european ca fiind ecologică a nemulțumit nu doar producătorii de sare, ci inclusiv sectorul produselor ecologice.
Modul prin care Comisia Europeană a înțeles să facă diferența între sarea convențională și cea ecologică ar fi întreținut o concurență neloială între diferiții producători.
În primul rând, sarea, materie inorganică, ar fi, în mod eronat, asimilată producțiilor ecologice. În plus, sarea gemă, extrasă din adâncuri, are toate datele de a fi mult mai sigură pentru consum decât sarea de mare, care provine din zone poluate cu particule de microplastic.
În al doilea rând, producătorii de sare de mare nu sunt mulțumiți de faptul că, în procesul de uscare, actul delegat al Comisiei nu permite folosirea unor tehnologii bazate pe combustibili convenționali. Acest lucru ar fi făcut o diferență incorectă între producătorii de sare de mare, pe considerente geografice și de climă.
Nu în ultimul rând, asociația europeană a produselor ecologice atrage atenția asupra riscului de periclitare a încrederii consumatorilor asupra etichetei ecologice, întrucât o anumită sare, deși catalogată ecologică, ar putea proveni din zone contaminate.
Am votat împotriva actului delegat.